A preluat o parte din Cartelul Sinaloa

El pledase nevinovat la toate audierile anterioare. Ovidio este primul dintre fiii lui El Chapo, condamnat la închisoare pe viață în 2019, care a fost de acord să coopereze cu procurorii. Termenii acordului nu au fost dezvăluiți, dar se așteaptă să includă o reducere a pedepsei.

Procesul are loc la Chicago, SUA, unde Guzmán López a fost extrădat după ce a fost arestat în Culiacán, capitala statului mexican Sinaloa, la începutul anului 2023.

Guzmán López, împreună cu fratele său Joaquín, este acuzat că a preluat o parte din Cartelul Sinaloa, una dintre cele mai mari organizații de trafic de droguri din lume, în urma arestării și condamnării tatălui lor.

Joaquín Guzmán López a fost arestat în 2024, după ce a ajuns la un acord cu poliția americană și l-a predat și pe Ismael Zambada García, cunoscut sub numele de „El Mayo”, un alt lider al Cartelului Sinaloa. Ambii au pledat nevinovați la acea dată.

Acuzat că a transportat în SUA cel puţin 1.200 de tone de cocaină

Considerat cel mai puternic traficant de droguri din lume, Joaquin Guzman a fost găsit vinovat în 2019 pentru un vast trafic de droguri între Mexic şi SUA, precum şi pentru utilizarea ilegală a unei arme de foc şi spălare de bani.

El a fost condamnat la închisoare pe viaţă, căreia i s-a adăugat o pedeapsă simbolică de 30 de ani de închisoare suplimentari pentru folosirea de arme automate.

„El Chapo” a fost acuzat că a transportat în SUA cel puţin 1.200 de tone de cocaină pe parcursul a 25 de ani.

În timpul procesului, acuzarea a demonstrat că „El Chapo” a comandat sau a comis el însuşi asasinarea a cel puţin 26 de persoane, de multe ori acestea fiind întâi torturate. Victimele au fost informatori, traficanţi din organizaţii rivale, poliţişti şi colaboratori, chiar membri ai propriei familii.


Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.