UPDATE: Ministrul a mai anunțat că medicul Tudor Ciuhodaru a fost numit consilier onorific.
Înainte de a primi funcția de la la Ministerul Sănătății, Tudor Ciuhodaru a fost la Palatul Cotroceni.
El a precizat, într-o declaraţie acordată presei la intrarea în minister, că, în cursul dimineţii de marţi, a avut o discuţie şi cu preşedintele Traian Băsescu, prilej cu care s-a discutat despre experienţa pe care o are Ciuhodaru în domeniul urgenţei şi despre CV-ul său. Medicul a susţinut că nu s-a abordat problema venirii sale ca secretar de stat în Ministerul Sănătăţii.
În ceea ce priveşte proiectul legii sănătăţii, Ciuhodaru a afirmat că legea trebuie făcută ca să vină în sprijinul pacienţilor şi să asigure asistenţa de urgenţă, aceasta permiţând alternative. „Este o lege perfectibilă, care oferă mai multe şanse”, a evidenţiat dr. Ciuhodaru. Medicul a adăugat că trebuie avut în vedere interesul pacienţilor şi nu al unei persoane anume.
Ciuhodaru a explicat că în toată lumea există sisteme paralele în urgenţă şi a spus că de ce nu ar fi şi în România. „‘Sunt mulţi în sistem care şi-ar dori variante mai bune în ceea ce priveşte urgenţa. Nimeni nu deţine adevărul absolut. Cred că legea trebuie să aibă o şansă”, a subliniat Ciuhodaru, menţionând că îl cheamă alături de el şi pe dr. Raed Arafat.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.