Un cutremur de magnitudine 6,1 s-a produs duminică într-o regiune muntoasă din sudul Chinei. Seismul a făcut cel puţin 367 de morţi şi 2.000 de răniţi, potrivit agenţiei oficiale de presă Xinhua, precum şi foarte multe pagube materiale.
Cutremurul de pământ a avut loc la 16.30 (11.30 ora României), în nord-estul provinciei Yunnan, cu epicentrul situat la o adâncime de 10 km, potrivit institutului american de geofizică USGS, citat de AFP.
„Cel puţin 367 de persoane au murit şi 1.881 au fost rănite”, a anunţat Xinhua luni, citând salvatorii şi revizuind bilanţul de 357 de morţi difuzat câteva minute înainte. La început, agenţia oficială a raportat 175 de morţi şi 181 dispăruţi.
Seismul de duminică a dărâmat sau avariat numeroase clădiri, mai ales din cele vechi şi rezidenţiale. Poliţia, forţele paramilitare şi serviciile de salvare au fost mobilizate în zonă. Autorităţile au decis trimiterea în regiunea afectată a 2000 de corturi, 3000 de paturi şi 3000 pături.

Localitatea cea mai afectată, Ludian, este formată din şapte comune cu o populaţie totală de 265.900 de locuitori, precizează Xinhua, care aminteşte că în septembrie 2012 un alt cutremur cu magnitudinea 5,7 produs în aceeaşi regiune s-a soldat cu peste 80 de morţi şi 800 de răniţi, iar în 1974 un seism cu magnitudinea 7,1 a provocat peste 1400 de morţi.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.