„Urmasa samurailor” preda arta ceaiului in Romania

undeva prin secolul al VIII-lea. Kazuko-san si sotul ei, Paul Diaconu, locuiesc pe bulevardul Timisoara, intr-un apartament mobilat „romaneste”, dar cu puternice accente japoneze. Masa si scaunele stau in mijlocul camerei din stanga sapte zile din saptamana, minus cateva ore, joia. Atunci, sunt exilate, undeva langa fereastra, in locul lor fiind aranjate cu grija, direct pe covor cateva piese de „tatami” (rogojine japoneze).
intr-o liniste desavarsita, pret de cel putin 4 ore, Kazuko (foto) este gazda perfecta, respectand cu strictete un ritual preluat de la stramosii ei samurai: ceremonia ceaiului. imi vorbeste despre mentalitatea familiilor de samurai, facandu-ma sa inteleg cat de stricta este eticheta in anumite situatii. „Bunicul meu m-a invatat sa nu-mi doresc niciodata mai mult decat pot avea. „Fii mandra, chiar daca esti saraca”, imi spunea, iar acelasi lucru am avut grija sa-i invat si pe cei doi copii ai mei, Yuko si Go. Pentru noi este foarte important ca in timpul mesei sa nu vorbim. Mancam incet, cu grija, pentru ca fiecare bob de orez este important. De aceea suntem atenti sa nu cada nimic pe jos, sa nu lasam nimic in farfurie”.
Kazuko a venit in Romania cu o filosofie de viata bine conturata. Se intampla in decembrie ’88 si vizita Romania la invitatia Teatrului pentru copii „Ion Creanga”. Era deja divortata, iar cei doi copii, suficient de maturi cat sa stea pe picioarele lor. in Japonia, dupa ce a studiat Sociologia la Yokohama City University, a fost profesoara vreme de 11 ani. Mai tarziu, a devenit membra a Fundatiei Culturale Itabashi, denumita dupa unul din cele 23 de sectoare ale capitalei japoneze. Ca producator si promotor de spectacole de teatru a avut ocazia sa cunoasca destui artisti, iar din Romania cel mai mult s-a atasat de Sibila Oarcea, actrita la Ion Creanga.
in ’89, a vazut Revolutia in direct, la televizor. A facut tot posibilul sa trimita ajutoare in Romania, iar in 1990 se intorcea la Bucuresti. „Am vrut sa invat limba romana, asa ca m-am inscris la cursurile de vara organizate de Universitatea Bucuresti”. intr-una din zile, la Constanta s-a organizat un festival prilejuit de aniversarea infratirii orasului-port cu Yokohama. Orasul studiilor universitare ale lui Kazuko. Asa l-a cunoscut pe Paul Diaconu, presedintele fundatiei Niponnica, fost corespondent al Agerpress la Tokio. Dupa doi ani se casatoreau, nu inainte ca femeia cu ochii ca bobul de orez sa primeasca acceptul celor doi copii ai ei. in prezent, Kazuko Diaconu preda ceremonia ceaiului la Casa de Cultura a Studentilor, la Facultatea de Sociologie din Cluj si la Universitatea din Bucuresti. De fapt, ea incearca sa ne invete care este idealul de frumusete: naturaletea, simplitatea, sufletul.

Urmărește-ne pe Google News