Senatoarea Mihaela Popa, vicepreşedinte PDL, a anunţat că va iniţia o dezbatere publică privind prelungirea vacanţei de iarnă, până la 1 februarie (faţă de 15 ianuarie, cât e în prezent). “Am văzut zilele acestea ce se întâmplă din cauza zăpezii: jumătate din şcoli au fost închise! Copiii vor fi nevoiţi să recupereze materia pierdută, iar eu ştiu cât e de dificil acest lucru, pentru că am fost cadru didactic.
Cei de la ţară au de parcurs uneori kilometri buni prin nămeţi sau învaţă în ger, în clase neîncălzite. Şi, nu în ultimul rând, îi ferim de virozele specifice acestei perioade”, a explicat senatoarea pentru Libertatea. Pe lista avantajelor, se mai înscriu facturile mai mici la energie şi căldură pentru administraţiile locale şi posibilitatea elevilor de a se bucura mai mult de sporturile de iarnă.

Programul «Cornul şi laptele» e pe cale să fie desfiinţat

Peste puţin timp programul “Cornul şi laptele” ar putea să dispară. Mai mulţi parlamentari au propus desfiinţarea sa, motivând că elevii sunt obligaţi să mănânce zilnic aceleaşi alimente. Înlocuirea lui se va face tot cu un pachet alimentar
în valoare de 1,70 lei pe zi.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.