Potrivit ”The Observer”, comisia parlamentară a Camerei Comunelor însărcinată cu supravegherea respectării de reguli ale vieţii parlamentare a declanşat o anchetă în acest sens la începutul acestei săptămâni.

Boris Johnson şi logodnica lui Carrie Symonds, care au anunţat la sfârşitul lui februarie că aşteaptă un copil, au petrecut Anul Nou pe insula privată Moustique din arhipelagul Grenadine din Caraibe.

În declaraţia sa de avere în calitate de deputat, premierul a notat că această vacanţă, în valoare de 15.000 de lire sterline (17.300 de euro), i-a fost oferită de omul de afaceri David Ross, un donator al Partidului Conservator, notează Agerpres.

Însă Ross a stârnit confuzie negând, într-o primă etapă, că i-a oferit o asemenea sumă lui Boris Johnson, înainte de a reveni asupra afirmaţiilor sale prin intermediul purtătorului său de cuvânt şi a susţine că a fost vorba de un „beneficiu în natură”.

Partidul Laburist, principalul partid de opoziţie, i-a cerut comisiei parlamentare declanşarea unei anchete. Downing Street nu a dorit să comenteze acest anunţ

Citeşte şi:

Play-off Euro 2020: Islanda – România (26 martie, 21.45). UEFA ar fi decis să amâne meciurile de baraj!

Banii răspândesc cu repeziciune coronavirusul. Strategia expusă de consultantul BNR Adrian Vasilescu

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” suspendă cursurile până la finalul lunii martie

Răsturnare în telenovela momentului! S-au împăcat după scandalul de infidelitate, anunț clar:„Te iubesc!”
PARTENERI - GSP.RO
Răsturnare în telenovela momentului! S-au împăcat după scandalul de infidelitate, anunț clar:„Te iubesc!”
BOMBĂ! Diana Șoșoacă sfidează TOT! Cum a intrat în restaurant, fără certificat verde! Chelnerița a rămas MASCĂ: 'Ce e aia?!'
Playtech.ro
BOMBĂ! Diana Șoșoacă sfidează TOT! Cum a intrat în restaurant, fără certificat verde! Chelnerița a rămas MASCĂ: 'Ce e aia?!'
Undă verde pentru introducerea certificatului verde la locul de muncă. Proiectul merge la vot în plen: amenzi uriaşe pentru cei care refuză
Observatornews.ro
Undă verde pentru introducerea certificatului verde la locul de muncă. Proiectul merge la vot în plen: amenzi uriaşe pentru cei care refuză
Horoscop 27 octombrie 2021. Fecioarele încearcă să-și salveze planurile, cele mai importante, de unele singure
HOROSCOP
Horoscop 27 octombrie 2021. Fecioarele încearcă să-și salveze planurile, cele mai importante, de unele singure
Un artist din România, antivaccinist convins, a fost răpus de COVID-19
Știrileprotv.ro
Un artist din România, antivaccinist convins, a fost răpus de COVID-19
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
Telekomsport
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
INNA: „Pentru mine contează să îi știu bine pe cei dragi și să iubesc în fiecare zi!”
PUBLICITATE
INNA: „Pentru mine contează să îi știu bine pe cei dragi și să iubesc în fiecare zi!”