„Vreau să se știe că m-am vaccinat”. Cum au ajuns liderii bandelor de gangsteri „lucrători esențiali” în lupta anti-COVID din Noua Zeelandă

Comentează

Miniștrii cabinetului de la Wellington s-au întâlnit cu liderii bandelor din Noua Zeelandă pentru a elabora o strategie prin care să crească rata de vaccinare, în contextul în care statul de la antipozi are în prezent 70% din populație imunizată complet, notează The Guardian.

Momentul în care lui Mark Pitman, conducătorul „Black Power”, una dintre cele mai puternice grupări din Noua Zeelandă, i s-a inoculat serul anti-Covid a fost subiectul de reportaje la televiziunile naționale. Și totul a făcut parte din strategia adoptată la propunerea ministrului maori al dezvoltării, Willie Jackson.

În jur de 8.000 de neo-zeelandezi sunt membri ai bandelor de stradă. Cele mai cunoscute bande rivale sunt Mongrel Moba și Black Power.

Ministrul a argumentat că, dacă gangsterii rămân nevaccinați, bandele și rețelele lor din țară îi pun și pe alții în pericol. Calea de urmat, a spus el, trebuie să fie una de cooperare.

Unora dintre liderii bandelor de gangsteri chiar li s-a acordat statutul de „lucrător esențial” în lupta împotriva Covid.

Mark Pitman, liderul grupării „Black Power”

„Sunt un lider și vreau să dau un exemplu pentru oamenii mei. Vreau să mă vaccinez, vreau să se știe că acesta este un lucru bun. Să afle toată organizația noastră că am făcut-o”, a spus Mark Pitman, în fața camerelor de televiziune.

Pitman a fost condamnat anterior la trei ani și jumătate de închisoare, în temeiul legii privind veniturile din infracțiuni. Procurorii l-au acuzat că a fost organizatorul unei operațiuni de vânzare de droguri de peste un milion de dolari pe an.

Membru al grupării Mongrel Moba: „I-am convins să se vaccineze”

Harry Tam, membru fără cazier al grupării Mongrel Moba, a confirmat, într-un dialog cu The Guardian: „Am mers la Rotorua pentru a vorbi cu unii dintre liderii asociației din Golful Waihau. I-am convins să se vaccineze pe ei și pe membrii familiilor lor. S-au vaccinat 27 de persoane pe zi”.

Tam lucrează în servicii sociale și a fost consilier principal în politici antiinfracționalitate. În ultimele două luni, o mare parte din timpul său a fost dedicat călătoriilor din oraș în oraș, de la o bandă la alta, de la un membru la altul, în încercarea de a-i determina să se vaccineze.

„Ce trebuie să învețe guvernul? Neglijarea comunităților poate avea repercusiuni în toată Noua Zeelandă”

Acum, spune Tam, guvernul trebuie să învețe din experiența Covid: neglijarea comunităților poate avea repercusiuni în toată Noua Zeelandă.

Există o lecție de învățat aici. Cum guvernele au neglijat aceste comunități marginale timp de zeci de ani și apoi, dintr-odată, apare Covid și toți sunt îngrijorați că, dacă acești oameni nu se vor vaccina, s-ar putea infecta și am avea de pătimit cu toții.Harry Tam:

„Aceste comunități sunt împrăștiate după pofta politicienilor, fără ca ei să se întrebe de ce există aceste comunități și de ce se comportă în felul în care se comportă. Nu există politici pro-sociale pentru ei. Singura politică este aplicarea legii. Poate că această colaborare Covid e un prim pas pentru remedierea situației”, mai spune Tam.

Foto: capturi 1News

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Campanie pentru sanatate minata lansata la Administratia Prezidentiala. Prima doamna despre pericole
16:47
Un adolescent din 16 a experimentat droguri. Proiectul de 11,7 milioane de franci elvețieni lansat la inițiativa Administrației Prezidențiale: Ce spune prima-doamnă despre pericole
Simona Halep reziliază contractul cu AnimaWings după ce compania aeriană a cerut insolvența. Sursă foto: Andrei Crăițoiu /GSP
16:17
Simona Halep, decizie radicală după ce compania aeriană AnimaWings a cerut intrarea în insolvență
MONDEN
Elena Ionescu In Oglinda Kanal D2
17:53
Dezvăluirea emoționantă făcută de Elena Ionescu despre fiul ei, Răzvan. „L-am făcut să devină un pic din mine”
Dan Pavel | sursa foto: arhiva personală
Exclusiv
17:27
Ce studii are Dan Pavel de la Antena 1: „Poate m-aș fi făcut bucătar”. Cum a ajuns să lucreze în presă
POLITIC
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
18:34
Dominic Fritz insistă cu alegerile anticipate și anunță că USR va intra la guvernare cu o singură condiție
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
15:30
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU. Care este motivul
Ultimele știri
19:26
5 Știri Imobiliare.ro Finance: Apartamentele se vând mai lent, dar construcțiile accelerează. Weekendul acesta, găsești cele mai bune oferte de credit ipotecar la Salonul Imobiliar București
19:13
Bucureștiul, cea mai poluată capitală din UE. PMB propune interzicerea accesului de la 1 noiembrie 2027 a peste 80 de mii de mașini în zona centrală
18:48
Europa a acceptat să-și elibereze petrolul din rezervele strategice, anunță Donald Trump
17:54
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
TRENDING
07:30
Cine transmite Polonia - România. La ce oră începe meciul din Liga Națiunilor la TV pe 2 octombrie 2026
Analiză
12:57
Euro, nou record negativ la cursul BNR, din cauza instabilității politice: 5,3447 lei. Ce înseamnă deprecierea bruscă a monedei naționale
11:47
Ion Țiriac vrea să construiască un hotel de 4 stele în Otopeni: patru etaje cu 136 de unități de cazare
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
Castraveți bulgărești
13:01
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Spectacol într-o sauna Therme
12:43
Locul din București unde saunele devin scene: povești din Harry Potter și spectacole de stand-up comedy
Horoscop berbec pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop scorpion pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Scorpion. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop leu pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Leu. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Interiorul Bisericii Ortodoxe Zlătari, situată pe Calea Victoriei, unde se află racla cu moaștele Sfântului  Mucenic Ciprian.
2 oct. 2024
Sfântul Ciprian, sărbătorit pe 2 octombrie:tradiții și obiceiuri. Ce să faci neapărat în această zi
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cum știi când începe să fermenteze mustul
24 sept.
Cum îți dai seama că mustul începe să fermenteze
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
22 sept.
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
Exercitiu Mobilizare MOBEX
16:06
10.000 de bărbați din București și Ilfov, cel mai tânăr având 43 de ani, sunt convocați, de pe 5 octombrie, la un exercițiu de mobilizare
Peste 4.000 de comercianți români și-au extins afacerile pe piețele din Bulgaria și Grecia prin intermediul platformei de comerț electronic Trendyol
15:00
Românii, motorul Trendyol în Balcani: o treime din vânzările din Grecia și Bulgaria vine de la cei 4.000 de comercianți din România
Protest antiguvernamental „Asta nu e Moscova” la Sofia, Bulgaria – 28 septembrie 2026
Exclusiv
13:00
Cum a trecut Bulgaria prin șapte rânduri de alegeri anticipate și a supraviețuit economic. Explicația lui Silviu Cerna, fost membru în consiliul de administrație al BNR
Prețurile producției industriale din România au crescut cu 2,1% în luna august 2026, comparativ cu luna precedentă.
12:40
Val de scumpiri în România, INS anunță că prețurile de producție au crescut cu aproape 12% față de 2025
Nicusor Dan
Analiză
17:00
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
14:54
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
14:43
Creșterea economică în era inteligenței artificiale
Actriță repetând pe scena unui teatru
Analiză
06:55
Artiști din toate țările, uniți-vă! Jos capitalismul, trăiască ideologia!