Un bilanț realizat de AFP arată că Europa a rămas cu mult în urma Statelor Unite în cursa pentru vaccinarea populației împotriva coronavirusului, scrie Agerpres.
În timp ce 11,7% din populaţia UE este la primă doză de vaccin, procentul în cazul SUA se ridică la 30%. Doar 5% dintre cetăţenii UE au fost vaccinaţi cu a doua doză de vaccin, faţă de 15,9% din populaţia aflată de cealaltă parte a Atlanticului.
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a criticat, săptămâna trecută, campaniile de vaccinare din Europa ca fiind „inacceptabil de lente”. Mare parte din statele europene au fost afectate de întârzieri la primirea dozelor, dar și demararea greoaie a campaniilor.
Săptămâna trecută s-a înregistrat o creștere a transmiterii COVID-19 în majoritatea țărilor din ceea ce OMS numește Regiunea europeană - care include mai mult de 50 de țări și se întinde de la Groenlanda până la extremitatea estică a Rusiei - cu 1,6 milioane de cazuri noi și aproape 24.000 de decese, potrivit datelor OMS. Doar 10% din cele aproape 900 de milioane de oameni din regiune au primit prima doză de vaccin.
În general, în zona aceasta s-a administrat un sfert din cele 596 de milioane de doze administrate la nivel mondial, deşi regiunea reprezintă doar 12% din populaţia planetei.
Aceasta rămâne cea mai afectată zonă din toate regiunile lumii, numărul total de decese apropiindu-se rapid de un milion, iar numărul total de cazuri urmează să depășească 45 de milioane. 27 de țări din cele peste 50 au implementat carantine parțiale sau totale.