Reprezentanții firmei spun că vaccinul, indiferent sub care dintre cele trei denumiri este comercializat- Hexaxim®, Hexyon® și Hexacima® -este în deplină concordanță cu legislația locală și europeană și a fost prezentat autorităților române cu toată documentația și toate certificările de calitate necesare.

Ca și în cazul tuturor vaccinurilor furnizate către ţările Uniunii Europene, Hexaxim® a intrat pe piața din România numai după ce a primit un certificat EU de eliberare a lotului din partea Sanofi Pasteur și a unui organism independent, Laboratorul Oficial de Control al Medicamentelor (OMCL), respectând procedurile administrative ale Uniunii Europene.

Firma producătoare confirmă încă o dată faptul că au fost respectate în permanență toate procedurile europene de famacovigilență și conformitate pentru introducerea vaccinului Hexaxim® pe piața din România. Mai mult, vaccinul hexavalent, indiferent de mărcile comerciale sub care este vândut – Hexaxim®, Hexyon® și Hexacima® – sau țările sale de destinație, are ca țară de origine Franța. Totodată, producătorul garantează şi documentează întotdeauna calitatea vaccinurilor sale, cât şi a întregului proces de livrare în depozitele partenerilor agreați, iar cazul de față nu reprezintă în niciun fel o excepție de la această regulă.

Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale (ANMDM) a aprobat distribuirea vaccinului Hexaxim® în România pentru a evita pe cât posibil întreruperi în aprovizionarea cu Hexacima®. Aceasta este o practică obişnuită care permite autorităților suprastatale și naționale din domeniul sănătății să gestioneze stocurile globale de vaccinuri, asigurându-se că vaccinurile pot fi redistribuite, în anumite cazuri de urgență, către cei care au cea mai mare nevoie de ele. În acest caz particular, decizia de a autoriza utilizarea Hexaxim® în România a fost luată sub îndrumarea și aprobarea autorităților naționale de sănătate

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.