Senatorul PRM Corneliu Vadim Tudor a ramas fara imunitate pentru a treia oara, desi a absentat de la sedinta. Plenul Senatului a votat ieri, cu 88 de voturi pentru si doua impotriva, in favoarea autorizarii trimiterii in judecata, dand astfel curs solicitarii Ministerului Justitiei.
Tot grupul PRM din Senat a parasit sala chiar inaintea inceperii dezbaterilor, motivand prin vocea viceliderului de grup, senatorul Dumitru Badea, ca „nu vor sa asiste la acest circ dinainte pregatit”. Chiar si prin plecarea peremistilor, totusi, in sala au existat 90 de senatori, suficienti pentru a se pronunta in favoarea ridicarii imunitatii.
Votul a fost insa secret, cu bile. Mai mult chiar, la aceasta procedura au participat si trei ministri, care si-au exprimat votul in calitate de senatori: Rodica Stanoiu, Razvan Theodorescu si Octav Cozmanca.
Senatorul PSD Ioan Solcanu a tinut sa precizeze ca votul dat de Senat reprezinta de fapt posibilitatea de a permite justitiei sa-si faca datoria si sa stabileasca daca declaratiile lui Vadim aduc sau nu cu adevarat atingere intereselor tarii noastre. De aceeasi parere au fost si celelalte partide (PD, PNL, UDMR), care au ajuns la concluzia ca justitia trebuie sa-si faca datoria si sa stabileasca daca prin afirmatiile liderului PRM referitoare la pregatirea unor teroristi Hamas in Romania acesta a comis sau nu infractiunea de comunicare de informatii false.
Insa, chiar daca va fi condamnat, conform declaratiilor juristilor senatori, va putea participa la urmatoarele alegeri, daca justitia nu ii interzice, pe langa condamnare, si exercitarea drepturilor civile. Mai mult chiar, C.V. Tudor poate sa-si continue mandatul, in cazul in care va primi pedeapsa cu suspendare. Cam acesta ar fi scenariul „evolutiei” situatiei senatorului C.V. Tudor vazut de doi senatori juristi – Ion Predescu si Antonie Iorgovan.
Urmatorul pas insa nu mai tine de Senat, ci de Parchetul General care urmeaza sa intocmeasca rechizitoriul dupa ce il va audia pe senatorul C.V. Tudor. Pana atunci insa, liderul PRM este obligat sa vina in continuare la Senat.
Senatorul este la a treia ridicare a imunitatii.
Imunitatea senatorului PRM Corneliu Vadim Tudor a fost ridicata, pana acum, de trei ori. Prima oara a fost ridicata in 1996, iar a doua oara in 1999. In ambele cazuri, capetele de acuzare au fost calomnia si insulta, conform articolelor 205-206 din Codul Penal. In 1996, imunitatea lui Vadim a fost ridicata pentru a putea fi judecat in procesul de calomnie cu ziarista Rodica Chelaru. In 1999, C.V. Tudor avea alta cerere de ridicare in sapte dosare penale cu acuzatia: calomnie, insulta si ofensa adusa autoritatii statului. Cererea a fost facuta de ministrul justitiei, Valeriu Stoica. Printre cele sapte dosare, acuzatii impotriva lui Vadim au formulat si Zoe Petre, Petre Roman si Emil Constantinescu. Cea de-a treia decizie de ridicare a imunitatii a iesit din tiparul celorlalte doua. Ieri, lui C.V. Tudor i s-a ridicat imunitatea sub acuzatia savarsirii infractiunii de comunicare si raspandire de informatii false.
C.V. Tudor nu va putea fi judecat si in alte dosare.
Senatorul PSD Ion Predescu – secretar comisie juridica: „O data ce i-a fost ridicata imunitatea parlamentara, senatorul Corneliu Vadim Tudor nu va putea fi adus in fata instantei decat pentru acuzatiile aduse de Parchetul de pe langa CSJ, in acest dosar – savarsirea infractiunii de comunicare de informatii false prevazuta la articolul 168 Cod Penal care prevede pedeapsa cu inchisoarea de la 1 la 3 ani, pentru comunicarea de informatii false. Pentru a fi judecat in alte dosare (alte acuzatii), procedura ridicarii imunitatii parlamentare trebuie reluata pentru fiecare dosar in parte.

Prima reacție a Anamariei Prodan, după ce Laurențiu Reghecampf a anunțat că divorțează
PARTENERI - GSP.RO
Prima reacție a Anamariei Prodan, după ce Laurențiu Reghecampf a anunțat că divorțează
BOMBĂ! Adevărul despre Reghecampf, amantă și bani, spus de un membru al familiei: ”Murim”
Playtech.ro
BOMBĂ! Adevărul despre Reghecampf, amantă și bani, spus de un membru al familiei: ”Murim”
Cornel, un tânăr poliţist din Deva, a murit într-un Trabant strivit, la Şoimuş. Agentul a intrat cu maşina pe contrasens
Observatornews.ro
Cornel, un tânăr poliţist din Deva, a murit într-un Trabant strivit, la Şoimuş. Agentul a intrat cu maşina pe contrasens
Horoscop 19 iunie 2021. Săgetătorii au nevoie de echilibru, de răbdare și de toleranță în familie
HOROSCOP
Horoscop 19 iunie 2021. Săgetătorii au nevoie de echilibru, de răbdare și de toleranță în familie
Un polițist din Botoșani a dus cu mașina poliției un șofer care nu avea cash la el să scoată bani de la bancomat pentru șpagă
Știrileprotv.ro
Un polițist din Botoșani a dus cu mașina poliției un șofer care nu avea cash la el să scoată bani de la bancomat pentru șpagă
VIDEO | Moment ULUITOR în direct. Vedeta TV n-a realizat că nu poartă lenjerie intimă
Telekomsport
VIDEO | Moment ULUITOR în direct. Vedeta TV n-a realizat că nu poartă lenjerie intimă
Sărbătorește încrederea în tine și respectul pentru mediu cu noua colecție sustenabilă de costume de baie H&M (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Sărbătorește încrederea în tine și respectul pentru mediu cu noua colecție sustenabilă de costume de baie H&M (PUBLICITATE)