Circulaţia pe Valea Oltului se desfăşoară cu dificultate, de azi de dimineață, iar şoferii sunt nevoiţi să aştepte zeci de minute în coloană, după care traversează porţiuni de zeci de metri pe care şoseaua este complet inundată.
Pompierii intervin, de azi dimineață, cu mai multe autospeciale pentru a scoate apa de pe carosabil pe mai multe porțiuni din Valea Oltului
Vineri seara, după trei ore, în care şoferii au stat în trafic aşteptând deblocarea circulaţiei, după ce două TIR-uri au fost implicate în accident la Tălmaciu, cei care au drum spre Valea Oltului au dat de alte probleme. Din cauza codului portocaliu de ploaie, sunt porţiuni pe Drumul Naţional 7 unde circulaţia se desfăşoară foarte greu, pentru că anumite porţiuni de drum sunt inundate.
[gallery columns="2" ids="1542573,1542572"]
Unii şoferi spun că pe anumite porţiuni maşinile mici nu mai pot circula, în zona podului unde se lucrează.
În jurul orei 17.30, remorca unui TIR încărcat cu material lemnos care cobora spre Sibiu a pătruns pe contrasens intrând într-un alt TIR. Şoferul nevinovat a fost rănit.
DN 7 a fost blocat până în jurul orei 20.00, însă, din cauza valorilor mari de trafic, s-a circulat greu, poliţiştii dirijând traficul până după ora 21.30.