Conform lui Valeriu Gheorghiță, în etapa a doua eligibili pentru vaccinare aproximativ 4 milioane de români.

”Estimăm că a doua etapă a vaccinării poate să înceapă după data de 15 ianuarie. A doua etapă va începe cu persoanele care sunt internate în centrele medico-sociale – aproximativ 40.000 de persoane internate. Vaccinarea personalului se va face prin echipe mobile”, a precizat Valeriu Gheorghiță.

Am dispus să se înceapă încă de acum obținerea consimțământului informat, inclusiv de la aparținători. Vorbim în a doua etapă de un total de aproximativ 4 milioane de persoane cu vârsta peste 60 de ani și bolnavi cronici.

Valeriu Gheorghiță:

”Estimăm că începutul lunii aprilie este un termen realist pe care îl putem lua în calcul pentru începerea cele de-a treia etape. Acest lucru depinde și de ritmul de livrare al dozelor de vaccin, nu doar de ritmul de vaccinare”, a anunțat Valeriu Gheorghiță.

Președintele Comitetului Național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 a precizat că până la sfârșitul lunii ianuarie vor fi livrate în România aproximativ 600.000 de doze de vaccin anti-COVID-19.

”Pentru toată luna ianuarie vor fi livrate circa 600.000 de doze, în tranșe săptămânale. Peste 13.000 de cadre medicale au fost vaccinate astăzi (n.r.-marți)”, a declarat Valeriu Gheorghiță.

Până în acest moment, 87 de doze de vaccin anti-COVID-19 au fost irosite, a precizat Valeriu Gheorghiță.

În România, campania de vaccinare anti-Covid a început pe 27 decembrie,
care a inclus, în această primă fază, 10.000 de doze de vaccin pentru cadre medicale din 10 spitale din țară.

Duminică, 3 ianuarie, coordonatorul campaniei, Valeriu Gheorghiță, a declarat pentru Libertatea că, din această săptămână, numărul persoanelor vaccinate zilnic va urca spre 20.000 pe zi. Luni, vaccinarea anti-COVID-19 a început în toate județele din țară.

FOTO: Hepta

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.