Studiul presupune compararea reacției imunitare induse de vaccinul Valneva cu cea a vaccinului AstraZeneca, ce este deja autorizat, au precizat într-un comunicat reprezentanții acestei companii. Compania folosește tehnologia clasică a virusului inactivat, lipsit de capacitatea de a provoca boala.

„Aproximativ 4.000 de participanți vor primi două doze ale unuia dintre cele două vaccinuri”, au explicat reprezentanții Valneva, precizând că studiul va avea loc în 25 de centre din Marea Britanie.

Vor solicita autorizarea la toamnă

Obiectivul declarat al studiului este acela de a demonstra „superioritatea” vaccinului Valneva asupra AstraZeneca la două săptămâni de la vaccinare, măsurând anticorpii produși în urma injectării cu acest ser. Dacă rezultatele vor fi pozitive, Valneva va solicita autorizarea lansării pe piață a vaccinului „în cursul toamnei anului 2021”.

Miercuri, compania franco-austriacă a anunțat că se va orienta spre negocieri directe cu țările interesate de obținerea acestui vaccin, considerând că discuțiile purtate cu UE nu au înregistrat „progrese semnificative” până în acest moment.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.