Oamenii au sunat la 112, iar după cercetarea la fața locului și necropsie, primele concluzii ale anchetatorilor indică faptul că Vasile Iova murise în urmă cu aproximativ două săptămâni, potrivit observatorulph.ro.

Vasile Iova s-a născut la 28 iunie 1954, în satul bihorean Râpa, de pe malurile Crişului Negru, transmițând prin cântec generațiilor viitoare autenticitatea folclorului românesc.

Artistul era stabilit în Arad și a colaborat cu formaţii şi interpreţi de valoare, dar în memoria iubitorilor de gen a rămas mai ales cu duetele realizate alături de cântărețul arădean Ghiță Baciu.

Cariera acestuia a atins apogeul în anii 80, melodiile sale cucerind inimile românilor.

Vasile Iova a murit la vârsta de 65 de ani și a fost profesor de muzică la mai multe instituții de învățământ din Arad, absolvent al Conservatorului de Muzică Gheorghe Dima, din Cluj-Napoca și al Liceului Pedagogic din Oradea.

În repertoriul său figurau piese cunoscute, precum: „Târnăviţă, târnăviţă”, „Mândruţă cu casa-n colţ”, „Până-i lumea n-oi muri”, „Din Ţara Crişurilor”, „Mult mă judecă lumea” etc.

Raluca și Walter Zenga divorțează după 17 ani de relație? Care ar fi motivul despărțirii
PARTENERI - GSP.RO
Raluca și Walter Zenga divorțează după 17 ani de relație? Care ar fi motivul despărțirii
Daciana Sârbu, iubire ca-n filme cu un bărbat celebru. Victor Ponta habar nu avea. CE ȘOC!
PARTENERI - PLAYTECH.RO
Daciana Sârbu, iubire ca-n filme cu un bărbat celebru. Victor Ponta habar nu avea. CE ȘOC!
Previziuni astrologice pentru perioada 8–14 august 2020. Planete în “dialoguri” complicate
HOROSCOP
Previziuni astrologice pentru perioada 8–14 august 2020. Planete în “dialoguri” complicate
RECOMANDĂRI