„In acte sunt mort, deși trăiesc. Nu am nicio sursă de venit, iar din cauză că în acte figurez ca fiind decedat, nu mă pot angaja, nu pot face nimic în tara”, a declarat bărbatul, potrivit Agerpres.
Constantin Reliu a plecat în 1992 la munca în Turcia, ultima dată vizitându-si familia în anul 1999. Din cauza neînțelegerilor din familie, el susține că a rupt legatura cu rudele și s-a stabilit în Turcia.
În anul 2013, fiindcă nu mai primise nicio veste de la bărbat, soția a solicitat în instanță declararea decesului acestuia, ceea ce s-a întâmplat în anul 2016.
La inceputul acestui an, Reliu a fost depistat de autoritățile din Turcia având documentele de ședere expirate, motiv pentru care a fost expulzat, iar la sosirea în țară a aflat că este declarat mort.
“Sunt un om mort în țara mea, pentru familia mea, pentru toți. Nu am identitate. E un paradox. Sunt viu și totuși, mort! Am decis să mă rup de familia mea, de tara mea, în 1989. Am plecat în Turcia, acolo unde lucrasem câțiva ani cu viză. Nu am mai ținut legatura cu nimeni. Am muncit si am fost un om corect. De aceea, nu am avut probleme. Si nici nu as fi avut daca nu aparea situația de criza si nu s-ar fi înnăsprit controalele. În Otopeni, am aflat ca sunt…mort. Am avut un șoc! Am dat declarații câteva ore, apoi am venit la Bârlad. Sunt… mort, deși viu”, a povestit bărbatul pentru estnews.ro.
Recomandări
Nepotism electoral în POT, partidul care-l susține pe Călin Georgescu. Oameni noi, metehne vechi: politica văzută ca afacere de familie
Citește și
Parcările pentru persoanele cu handicap, aproape inexistente în Capitală. Câte locuri sunt în București
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Viva.ro
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
FANATIK.RO
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Elle.ro
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Unica.ro
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Observatornews.ro
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi