Steaua a inceput seniorial. Calificarea in primavara europeana ii dadea aura
aristocratica in fata unui Vaslui care se mandrea mai degraba cu victoria lui
Stefan cel Mare din 1475 decat cu fotbalul varianta 2005.
Pe un teren ce semana cu teatrul de lupta de acum mai bine de cinci secole,
echipa lui Protasov a inceput perfect: Bostina a patruns pe partea dreapta, a
pasat paralel cu linia de poarta spre Dica, iar atacantul a indeplinit
formalitatea (7).
Dar Vasluiul, fara patronul Porumboiu – “nea Adi” a preferat sa mearga la
botezul unui nepot – a fost lovit de gratie. Nesu a scos de pe linia portii
reluarea lui Raducanu si tot “Bichon”-ul l-a blocat pe “celebrul”
Buhaescu.
La cum s-a jucat in primele 20 de minute ale partii a doua,
moldovenii pareau liderul, nu Steaua. Jocul a luat-o razna de tot dupa gestul de
Local Kombat al lui Paraschiv, care a luat cartonas rosu pentru o talpa pusa pe
fata lui Ionut Badea!
Ilie Baicu a scos un penalty, produs de neglijentul Hamutovski – la a 50-a
partida in Divizia A, iar Ionut Badea a transformat cu calm. Cateva minute mai
tarziu, Ogararu a gresit si nou-intratul Vali Badea a marcat cu un sut plasat,
in diagonala. Era 1-2!
“Militarii” au fost salvati de arbitru Lucian Dan si de Bostina. “Centralul”
l-a eliminat usor pe Sorin Frunza, iar severineanul a reusit o executie
magistrala: 2-2!
Campionii au fortat victoria cu trei atacanti, Radoi merita si el “rosu”,
Cristea a ratat incredibil, Goian a fost si el eliminat! Multimea nu a mai
scandat numele lui Protasov, ultima clasata a luat un punct senzational.
“Nu-mi vine sa cred cum au jucat. Daca as fi avut un elicopter, as fi zburat
la Bucuresti”, a spus la final Porumboiu. Singurul lucru pe care il poate face
finantatorul e sa dea o prima grasa baietilor lui Rednic. Merita!
Steaua 2 : 2 FC Vaslui
Hamutovski 4
Ogararu 4
D.
Goian 5
Ghionea 6
Nesu 6
Nicolita 5
Paraschiv 4
M.
Radoi 6
Bostina 7
N. Dica 6,5
V.
Iacob 5
Antrenor: Oleg Protasov
Schimbari: Ogararu (73 Fl. Dumitru 6); V. Iacob (73 A.
Cristea 5); N. Dica (81 Dinita).
Haisan 6
Jovanovic 6
B. Panait 6
Lacusta 6
I.
Baicu 7
Buhaescu 6,5
I. Badea 8
Falemi 6
S.
Frunza 6
Cl. Raducanu 7
Cursaru 5
Antrenor:
Mircea Rednic
Schimbari: Cursaru (56 V. Badea 8); Buhaescu (82 Török); Cl.
Raducanu (87 Iurisniti).
Arbitri: Lucian Dan (Aiud) 5 – Ionel Popa (Pascani) 6;
Eduard Crangasu (Ploiesti) 6.
Cartonase rosii: Paraschiv (55). D. Goian (89)/ S. Frunza
(71).
Au marcat: N. Dica (7), Bostina (76)/ I. Badea (59 pen), V.
Badea (63).