Capricorn, născut chiar în prima zi a anului, Cristi este absolvent al Academiei de Sport. A început să danseze din copilărie şi, în ultimii ani, a fost deseori prezent în emisiunile tv din România împreună cu trupa de striptease Flamingo Boys a lui Cornel Păsat, alături de care a făcut furori mai bine de şapte ani. Deşi nu se poate spune că nu a avut succes în România, Cristi şi-a urmat cu seriozitate visurile, dorind mai mult de la viaţă şi de la carieră, decât reputaţia de gigolo pe care şi-o câştigase în ţară. Conform propriilor declaraţii făcute în presa spaniolă, Cristi a ales să trăiască în Occident pentru “a-şi împlini cariera”.
A urmat cursuri de dans de la vârsta de zece ani
Încă de la 10 ani a urmat tot felul de cursuri de dans, dar nu a avut şansa să-i fie recunoscute calităţile în propria-i ţară, ci, culmea, pe plan internaţional. A fost remarcat de cabaretul Moulin Rouge din Franţa, unde a şi dansat câteva luni, apoi, timp de un an, a fost me
mbru al celebrei trupe “Cirque du Soleil”, unde sunt acceptaţi doar cei mai buni dansatori şi sportivi din lume.
În ceea ce priveşte concursul din Spania, Cristi i-a lăsat cu gura căscată pe membrii juriului, dansatori şi coregrafi de marcă, unul dintre ei afirmând, în direct chiar, că de mult timp în Peninsula Iberică nu s-au mai descoperit talente precum românul de 25 de ani.
A făcut sex pe 1.000 de euro
După ce a devenit cunoscut datorită apartenenţei sale la trupa Flamingo Boys, Cristi Ursu a început să primească oferte care de care mai indecente din partea femeilor de toate vârstele, dispuse să plătească sume consistente pentru a petrece o noapte de amor cu el. Recordul în acest sens a venit din partea unei tinere, la sfârşitul unui show de striptease. “Am cerut un preţ destul de mare, 1.000 de euro, pentru că am sperat că nu o să-mi dea atâţia bani. Domnişoara în cauză a fost de acord, aşa că a trebuit să mă duc cu ea”, a mărturisit Cristi.
Cornel Păsat e cel care a fondat «Flamingo Boys»
Trupa Flamingo Boys a fost înfiinţată în urmă cu 10 ani de unul dintre cei mai cunoscuţi coregrafi din România, Cornel Păsat (foto mic). Cristi Ursu s-a numărat printre primii componenţi ai acestei trupe şi, datorită talentului său, a ajuns la ora actuală unul dintre cei mai apreciaţi dansatori de la noi. Trupa de striptease masculin Flamingo Boys a avut în componenţă, de-a lungul vremii, foarte mulţi băieţi talentaţi, care, după ce s-au format în România, au ales să-şi continue cariera peste hotare, aşa cum a făcut şi Cristi.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_8479fe165f87f7722447cf1b142c311a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_47bf299ee9de600b7e129bf8ad4a69d5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_fbf2e1f53f86a5eb6dcf2670fda53e9f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_197fe75819556e3868ebc7343afa365b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_408ac315d671c3e4d84c90ab69689d8a.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a21941d9659379b89ef65453ed0a1558.png)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_287988ff1ff78cb6d53eb15e4164e11f.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_a85211a192935980208faa94d025dc3b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_db78c329f4a2586a9d024802acb2c4f0.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_b17e8872e571b99f0daf1d62017df8b4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_d2b40979f3bf29e9025e5094d59f78d8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_3a70273b8a9391c09024d47bbeaea7bb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_82a075d8ba0857f9a096c392fffe62ef.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_d6d2e0509d6a025a8f9cdc47ae355ce7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_1349dc8e43280806f9378bb895578f11.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_2986dde1b55e0e0f2be0384fc56aeeec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_00a4d63c022554259109b3db66eaec52.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_33e34781cf7030bcab03e5f3de2fd9a9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_d1915f58dc2d251018e3d7238da74b37.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_216d285b812a1ee70d3b95f511d6b9d3.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_f44a5ce4ff819b480e9e6a5794426eeb.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_d07d2dc0f913bbb57a6823d6fad03a25.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_014c4e26000ee206c4f6ebd037ceda64.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_82ce1f1065076da467abaa491c39f04e.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_e38817767d9fdcd736b39dba7aa8e98b.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/adrian-vestea-inquam-photos-george-calin.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/traian-basescu-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/shirley-maclaine-tanara.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/laurette.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_25eda6739c0df8617cf17a94f9041a81.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_31b0231f353b14bd7223bc62dfca20f3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_cfce57937acd0aa89e315f633cf90084.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_9dfe2851dd964ceeeefefbba4bb90fb3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/croaziera-dunare-budapesta-ungaria.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/horoscop-20-iunie-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/harghita-orheiul-secuiesc.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/venetia-italia.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/peste.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/telecomanda-aer-conditionat.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/femeie-machiaj-oglinda.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/locuitori-zone-albastre-obiceiuri.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/cheloo.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/denise-rifai-dna.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/protest-1-2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/colaj-fritz.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/vestea-bolojan-foto-inquam-photos-madalina-norocea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/nicusor-dan-criticat-presa-ucraina-e1780382074205.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/adrian-vestea-inainte-de-bpn-foto-vlad-chirea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/adrian-vestea-9.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.