Verhofstadt: „Singura cale pentru garantarea statului de drept în România este implementarea completă și necondiționată a tuturor recomandărilor Comisiei de la Veneția”

Ieri, am avut o întâlnire cu domnul Tăriceanu în București. Am convenit că singura cale pentru garantarea statului de drept în România este implementarea completă și necondiționată a tuturor recomandărilor Comisiei de la Veneția. Aceasta înseamnă că toate cele trei părți aflate în discuție – reforma sistemului judiciar, a Codului penal și a Codului de procedură penală – trebuie să fie pe deplin în linie cu toate recomandările Comisiei de la Veneția și că, prin urmare, după adaptarea și aprobarea în Guvernul României și în Parlament, o a doua consultare a Comisiei de la Veneția este necesară”, a  scris Guy Verhofstadt, pe contul său de Facebook.

Imediat după întâlnirea de la Parlament, cu liderul ALDE european, Călin Popescu Tăriceanu afirma că i-a comunicat lui Guy Verhofstadt că România rămâne ataşată valorilor europene şi că nu există o dispută internă pe statul de drept, ci una între Putere şi Opoziţie.

Tăriceanu:”Subiectul statului de drept este un subiect destul de sensibil, iar exportarea lui la nivelul PE, al instanţelor europene, poate să creeze o emoţie”

Tăriceanu a menţionat că a discutat cu Verhofstadt „chestiuni de preocupare la nivelul Parlamentului European, care a adoptat recent rezoluţia pe statul de drept”.

„Am avut posibilitatea să-i arăt dosarele, care sunt punctele în dispută ridicate de rezoluţia din PE, care este poziţia Comisiei de la Veneţia, care este poziţia noastră, inclusiv prin adoptarea Ordonanţelor 90 şi 92, demonstrând în acest fel că există toată disponibilitatea din partea actualei majorităţi şi a Guvernului de a ţine cont de recomandările Comisiei de la Veneţia, care nu sunt obligatorii, dar disponibilitatea noastră care ţine cont de aceste recomandări dovedeşte tocmai soliditatea ancorării noastre în ceea ce înseamnă valorile statului de drept, valorile europene şi principiile pe care este construită Uniunea Europeană. Facem parte dintr-o mare familie europeană, împărtăşim aceleaşi valori, şi această disponibilitate este dovada cea mai bună că nu există, aşa cm încearcă din păcate Opoziţia să sugereze, o dublă atitudine sau vreun dublu limbaj. (…) Nu este o dispută autentică pe statul de drept, ci este o dispută în România pe majoritate şi Opoziţie. Şi, sigur, subiectul statului de drept este un subiect destul de sensibil, iar exportarea lui la nivelul PE, al instanţelor europene, poate să creeze o emoţie care să ducă la adoptarea unor concluzii care nu sunt întotdeauna bazate pe cele mai reale şi actuale elemente”, a afirmat preşedintele Senatului.

Clotilde Armand, trimisă în judecată în ziua în care și-a anunțat candidatura pentru un nou mandat. De ce e acuzată și cum a reacționat
Recomandări
Clotilde Armand, trimisă în judecată în ziua în care și-a anunțat candidatura pentru un nou mandat. De ce e acuzată și cum a reacționat

Dragnea: „Faţă de recomandările Comisiei de la Veneţia, cred că cu o singură excepţie, recomandările sunt prinse la ora asta în legislaţie, dacă vorbim de legile Justiţiei”

Şi preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a susţinut miercuri că recomandările Comisiei de la Veneţia, cu o singură excepţie, sunt prinse în legislaţia românească, referindu-se la ordonanţa de urgenţă adoptată de Guvernul Dăncilă, dar al cărei text a ajuns prea târziu în plenul Comisiei de la Veneţia.

„În ceea ce priveşte recomandările Comisiei de la Veneţia – cu toată această furtună mediatică din ultima perioadă – s-a trecut uşor peste un lucru: s-a adoptat o ordonanţă de urgenţă de către Guvernul condus de doamna Dăncilă, în urma a două întâlniri pe care ministrul Toader le-a avut cu reprezentanţii Comisiei de la Veneţia, înainte de raportul final, având acolo o discuţie şi stabilind de comun acord că dacă acele recomandări din draftul de recomandare vor fi adoptate prin ordonanţă, atunci raportul final va fi schimbat. În plenul Comisiei de la Veneţia au motivat că ordonanţa a venit prea târziu. Da, faţă de recomandările Comisiei de la Veneţia, cred că cu o singură excepţie, recomandările sunt prinse la ora asta în legislaţie, dacă vorbim de legile Justiţiei. Despre Codurile penale, nu prea avem ce să vorbim, pentru că aşteptăm să vină motivarea de la Curte şi vor intra într-o analiză şi o dezbatere serioasă. Cred că şi pe aceste Coduri putem fără niciun fel de rezerve să fie o colaborare, o discuţie, o dezbatere cu toate părţile”, a arătat Dragnea într-o conferinţă de presă susţinută la finalul şedinţei Comitetului Executiv Naţional al PSD.

Rusia amenință că va ataca Polonia dacă NATO aduce arme nucleare pe teritoriul său: „Vor deveni cu siguranţă o ţintă”
Recomandări
Rusia amenință că va ataca Polonia dacă NATO aduce arme nucleare pe teritoriul său: „Vor deveni cu siguranţă o ţintă”

Întrebat dacă mai este valabilă ideea contestării raportului MCV, Dragnea a replicat că raportul ca atare nu poate fi contestat.

„Raportul MCV nu cred că poate fi contestat, ca raport. (…) O să avem în perioada următoare o întâlnire cu doamna prim-ministru, cu domnul Tăriceanu, cu domnul Toader şi alţi colegi să avem o poziţie comună în ceea ce priveşte recomandările din raportul MCV”, a spus el.

Citeşte şi: 13.000 de euro pe lună costă Ionuț Cristache și invitații Pieleanu&co! Libertatea a intrat în posesia documentului privind plățile făcute de TVR anul acesta pentru emisiunea „România 9”

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce să pui în colivă ca să-i dai cel mai bun gust. Adaugi doar acest lucru și va fi un deliciu
FANATIK.RO
Ce să pui în colivă ca să-i dai cel mai bun gust. Adaugi doar acest lucru și va fi un deliciu
Wow! Cum arată Noelle Vlasov, numită „cel mai frumos copil din România”, la 19 ani. S-a stabilit în Londra și a devenit vegană
Viva.ro
Wow! Cum arată Noelle Vlasov, numită „cel mai frumos copil din România”, la 19 ani. S-a stabilit în Londra și a devenit vegană
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Libertateapentrufemei.ro
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Ilie Dumitrescu, șocat de gestul la adresa lui Bogdan Lobonț: „E clar, o să rămână antrenor de portari”
GSP.RO
Ilie Dumitrescu, șocat de gestul la adresa lui Bogdan Lobonț: „E clar, o să rămână antrenor de portari”
O televiziune din România își schimbă numele. Ce va difuza de acum înainte
FANATIK.RO
O televiziune din România își schimbă numele. Ce va difuza de acum înainte
Un șofer și-a verificat TIR-ul înainte de a ieși din țară prin Timiș. Ce a văzut l-a făcut să sune la 112
Știrileprotv.ro
Un șofer și-a verificat TIR-ul înainte de a ieși din țară prin Timiș. Ce a văzut l-a făcut să sune la 112
A făcut milioane de români să râdă, dar cele mai noi imagini cu el sunt sfâșietoare. Actorul e imobilizat în scaun cu rotile, în urma unui AVC
Unica.ro
A făcut milioane de români să râdă, dar cele mai noi imagini cu el sunt sfâșietoare. Actorul e imobilizat în scaun cu rotile, în urma unui AVC
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Românii care vor primi 3 tipuri noi de vouchere de la locul de muncă. Ce condiţii trebuie să îndeplinească angajaţii
Observatornews.ro
Românii care vor primi 3 tipuri noi de vouchere de la locul de muncă. Ce condiţii trebuie să îndeplinească angajaţii
Horoscop 25 aprilie 2024. Peștii pot răsufla ușurați, șirul problemelor financiare se întrerupe, dar vor trebui să aibă o rezervă față de cheltuieli
HOROSCOP
Horoscop 25 aprilie 2024. Peștii pot răsufla ușurați, șirul problemelor financiare se întrerupe, dar vor trebui să aibă o rezervă față de cheltuieli

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI