Hotărârea judecătorilor este definitivă. Udrea a explicat, cu puţin timp în urmă, că se aşteaptă ca magistraţii să respingă contestaţia sa la măsura arestului preventiv.
„Este foarte greu pentru o instanţă să dispună încă o dată o măsură mai uşoară, noi am cerut revocarea măsurii în totalitate”, a declarat Udrea, la ieşirea de la Înalta Curte.
Instanţa supremă a decis, pe 7 mai, ca Elena Udrea să fie plasată în arest la domiciliu, astfel că fostul ministru al Turismului a părăsit Penitenciarul Târgşor, unde era arestată preventiv.
Elena Udrea a fost trimisă în judecată în dosarul Gala Bute pe 21 aprilie, fiind acuzată de luare de mită şi abuz în serviciu. Ea a ajuns după gratii în această speţă pe 25 februarie, astfel că a stat în arest preventiv 72 de zile.
Pe 11 februarie, Elena Udrea fusese arestată preventiv într-un alt dosar, Microsoft, însă câteva zile mai târziu, pe 17 februarie, a fost plasată în arest la domiciliu.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.