Comisia Europeană aşteaptă în continuare un răspuns de la premierul român Victor Ponta la cererile sale în legătură cu criza politică ce afectează ţara şi speră să îl primească rapid, a declarat un Oliver Bailly, un purtător de cuvânt citat de agenţia Mediafax.
Premierul declara vineri că a răspuns în scris la lista de solicitări primită de la Comisia Europeană.
Reprezentantul european spune că, în acest weekend, contactele au continuat între Bruxelles şi Bucureşti „în mod intens „, dar că până acum la Bruxelles nu a ajuns „oficial o scrisoare finală din partea autorităţilor române”, iar Comisia Europeană aşteaptă „confirmarea angajamentelor scrise ale Guvernului”. „Nu este timp de pierdut şi această scrisoare trebuie să ajungă urgent”, a subliniat Bailly.
La întâlnirea de săptămâna trecută de la Bruxelles dintre preşedintele Comisiei Europene Jose Manuel Barroso şi premierul român, Bruxelles-ul a solicitat oficial abrogarea a două ordonanţe de urgenţă, adoptate săptămâna trecută, care reduc puterile Curţii Constituţionale şi schimbă regulile referendumului prevăzut pentru 29 iulie privind demiterea preşedintelui, votată de Parlament la 6 iulie.

Bailly aminteşte că CE „va adopta miercuri cele două rapoarte privind Bulgaria şi România în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare”. În cazul României, acesta va „reflecta poziţia Comisiei cu privire la ultimele evenimente din această ţară”, a precizat purtătorul de cuvânt.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.