Cu toate că în unităţile din judeţul cu pricina se mai află încă internaţi 30 de copii care prezintă scaune diareice, cazurile au început să se împuţineze. Ieri au fost externaţi nu mai puţin de 7 copilaşi, urmând ca în zilele următoare să plece acasă şi alţii. Dintre cei 30 de copii care se mai află în prezent în unităţile medicale din Argeș, 25 sunt mai mici de doi ani.

La Spitalul de Pediatrie Pitești sunt internați 24 de micuţi, dintre care 19 au vârste sub doi ani, iar la secția de pediatrie a Spitalului Municipal Câmpulung Muscel sunt șase copii, toți având mai puțin de doi ani. Vestea bună este că stare micuţilor pacienţi este bună, iar în ultimele zile nici un copil nu a mai fost transferat la unităţile medicale din Capitală.

În Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Marie Curie” mai sunt internați trei copii diagnosticați cu sindrom hemolitic uremic (SHU). Toți se află pe secția de nefrologie, acolo unde primesc tratament de specialitate. Doar copilul din Mioveni mai este supus procedurilor de dializă peritoneală, ceilalţi având o stare bună de sănătate cu evoluție favorabilă.

Medicii spun că dacă evoluţia stării de sănătate rămâne favorabilă până la sfârșitul acestei săptămâni o parte dintre micuţi vor putea fi externați.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Miting pro-democrație în București. Mii de oameni participă la un maraton civic despre libertate | LIVE
Știrileprotv.ro
Miting pro-democrație în București. Mii de oameni participă la un maraton civic despre libertate | LIVE
Halucinant! Cristela, soția lui Călin Georgescu, a declarat că femeile care își critică soții vor suferi de cancer: „Cele mai multe femei au cancer și tumori. Pentru că au exclus, au anihilat, au castrat bărbatul”
Viva.ro

Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Cele 4 lucruri pe care să nu le faci de Sfântul Nicolae 2024. Se spune că vei fi lovit de ghinion dacă nu respecți această regulă
FANATIK.RO
Cele 4 lucruri pe care să nu le faci de Sfântul Nicolae 2024. Se spune că vei fi lovit de ghinion dacă nu respecți această regulă
Donatella Versace, de nerecunoscut la 69 de ani. Cum arată acum designer-ul, după noile operații estetice. FOTO
Elle.ro
Donatella Versace, de nerecunoscut la 69 de ani. Cum arată acum designer-ul, după noile operații estetice. FOTO
'Suntem văzuți ca o țară de nebuni!' Romina Gingașu, românca măritată cu moștenitorul Ferrari, cea mai dură reacție la adresa lui Călin Georgescu
Unica.ro
'Suntem văzuți ca o țară de nebuni!' Romina Gingașu, românca măritată cu moștenitorul Ferrari, cea mai dură reacție la adresa lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Călin Georgescu s-a întâlnit de două ori cu Dughin, omul care ne-a ameninţat că vom face parte din Rusia. Influenţa Moscovei la alegerile din România
Observatornews.ro
Călin Georgescu s-a întâlnit de două ori cu Dughin, omul care ne-a ameninţat că vom face parte din Rusia. Influenţa Moscovei la alegerile din România
Horoscop 6 decembrie 2024. Leii au la dispoziție o zi generoasă, cu o tendință clară de a reveni la gândurile bune și la intențiile frumoase
HOROSCOP
Horoscop 6 decembrie 2024. Leii au la dispoziție o zi generoasă, cu o tendință clară de a reveni la gândurile bune și la intențiile frumoase

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI