Tenorul spaniol Placido Domingo a anunţat luni, pe pagina sa de Facebook, că a fost externat din spitalul din Acapulco, din sudul Mexicului, unde fusese internat, săptămâna trecută, după ce suferise complicații asociate cu COVID-19.
Placido Domingo a postat un anunț pe pagina sa de Facebook, în care își anunță fanii că se simte bine și că este acasă.
În vârstă de 79 de ani, tenorul spaniol a mai scris că urmează un tratament medical şi că se odihneşte în locuința sa din Acapulco.