De vineri, 24 aprilie, TNB va difuza timp de trei zile, în weekenduri, spectacole.

Lista titlurilor propuse spre difuzare online include spectacole care s-au jucat cu casa închisă, cu mare succes în stagiunile trecute.

Vor fi prezentate și spectacole scoase din repertoriu, precum și unele piese care se vor juca în continuare odată cu redeschiderea sălilor de teatru, închise din cauza pandemiei de coronavirus COVID-19.

De vineri până duminică, timp de trei zile la rând, se va difuza același spectacol, cu câte o singură reprezentație pe zi: vineri de la ora 16.00, sâmbătă de la ora 18.00 și duminica de la ora 18.00.

Potrivit unui comunicat al TNB, citat de RFI, difuzarea spectacolelor se va realiza online pe canalul YouTube și pe pagina de Facebook a TNB.

Ce spectacole se vor difuza

Primul spectacol anunțat de TNB, pe pagina de Facebook este „Furtuna”, după William Shakespeare, în viziunea regizorului bulgar Alexander Morfov.

În rolul Prospero, îl vom vedea, într-o creație memorabilă, pe Ion Caramitru (desemnat de Ambasada Britanică și Consiliul Britanic din București drept ”Ambasador Shakespeare” al anului 2016 – Anul Shakespeare).

TNB va difuza spectacole de teatru online. Care este programul
Teatrul Național București difuzează spectacole online Foto: Facebook
Dosare grele aflate de 12 ani în instanță, cu prejudicii de zeci de milioane de euro.  Judecătorii se plâng de volumul de muncă, dar țin dosarele pe loc până la prescrierea faptelor
Recomandări
Dosare grele aflate de 12 ani în instanță, cu prejudicii de zeci de milioane de euro.  Judecătorii se plâng de volumul de muncă, dar țin dosarele pe loc până la prescrierea faptelor

Din distribuție mai fac parte Mihai Călin, recompensat cu un premiu UNITER pentru interpretarea lui Caliban, Istvan Teglas (Ariel), Alexandra Sălceanu (Miranda), Ciprian Nicula (Ferdinand).

Urmează apoi și „Vizita bătrânei Doamne de Friedrich Dürenmatt”, ambele în regia lui Alexander Morfov, „Două loturi”, adaptarea după I.L. Caragiale și regia semnată de Alexandru Dabija, „Allegro, ma non troppo… de Ion Minulescu, regia Răzvan Popa, „Dumnezeu se îmbracă de la second-hand” de Iulian Margu, regia Ion Caramitru, „Năpasta” de I.L. Caragiale, regia Radu Afrim, „Take, Ianke și Cadîr” de Victor Ion Popa, regia Grigore Gonța și spectacole din cadrul Programului 9G.


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.