Viata in Siberia romaneasca

In satul Dobarlau (judetul Covasna) iti dai seama in doar cateva clipe daca ai nimerit la o gazda primitoare. O cescuta cu tuica fiarta, care raspandeste un miros naucitor, e cea mai sigura dovada ca nu esti un musafir nepoftit. Nu exis-ta casa in care iarna sa nu gasesti pe soba un ibric cu tuica. ,,Asa e la noi. Numa gustati, sa vedeti ce buna e. E tuica de pere. Atata de bine face iarna… nici nu va inchipuiti. Vii de-afara infrigurat, bei o canuta din asta si te simti altfel,,, isi argumenteaza localnicii ,,filozofia de iarna,,. Pentru oamenii din Dobarlau, atunci cand mercurul termometrului coboara cu doar cateva grade sub zero, e fie semn de primavara, fie o ciudatenie in plina iarna. Ne asteptam sa gasim oameni atat de gros imbracati, incat de-abia sa se poata misca. Prima greseala. La Dobarlau, nimeni nu se imbraca cu tot ce gaseste prin dulap atunci cand iese din casa. In satul unde oamenii spun cu nonsalanta ca iarna ,,tine vreo sase luni,, nimeni nu poarta mai mult de un pulover pe sub ,,haina minune,,. De cand se stiu, secretul care ii ajuta sa treaca peste gerurile cumplite e ,,panura,,. O haina facuta din lana de oaie si captusita cu piele de miel.
,,Nimic nu trece prin haina asta, nici un firicel de vant, nici frigul, n-ai cum sa tremuri in ea. Ajunge daca porti un pulover sau o camasa mai groasa pe sub ea si un fular la gat, ca sa poti respira si n-ai probleme. Avem si pantaloni din panura, ca sa nu ne inghete picioarele. Din mosi stramosi, lana asta o fac femeile in casa, o bat la piua, o tes la razboi. Aici prin sat nu prea se mai tese la razboi, ca altadata, dar la Intorsura Buzaului sunt femei care numai asta fac,,, ne spune Stefan Corbu, om ,,de-al locului,,. Se indreapta spre cuier si, demonstrativ, imbraca haina care bate gerul. Un soi de palton, de un gri inchis, care nu spune nimic, destul de aspru dar foarte ,,teapan,,.

Pe Stefan Corbu nu l-a inspaimantat niciodata gerul si nici ceilalti locuitori din Dobarlau nu prea se sinchisesc atunci cand termometrul ,,se da peste cap,,. ,,Pai ar insemna sa nu mai ies din casa sase luni, nu? Ca pe-aici cam atata tine iarna, de prin noiembrie, uneori octombrie, pana prin martie, inceputul lui aprilie. Si iarna adevarata, ca satul este intr-o ,,caldare,, si coboara tot frigul din munti,,. ,,Caldarea,,, cum ii spun satenii, e de fapt o mica depresiune in care a ,,crescut,, satul. Dobarlau se afla la vreo 18 kilometri distanta de Intorsura Buzaului, la vreo 20 de Bod si vreo 40 de Miercurea Ciuc, adica destul de aproape de localitatile unde de-a lungul timpului s-au inregistrat cele mai scazute temperaturi din Romania. Pentru ei, temperaturile de minus 20 de grade Celsius sunt ceva frecvent. La sfarsitul anului trecut, in decembrie, Mos Craciun le-a adus ,,in dar,, niste geruri cum n-au mai fost cam demult: minus 34 de grade. ,,Pai cum sa fie la minus 34 de grade? Cam greu, da noi ne-am obisnuit cu frigul,,, zambeste batranul, cu intelepciunea unui om trecut prin viata. ,,Ti se lipesc narile, asta e. Trebuie sa tii o batista la nas, o manusa sau sa-ti acoperi fata cu un fular. Altfel, nu se poate respira. La sfarsitul anului, in decembrie, chiar in preajma Craciunului, au fost trei zile atat de friguroase, ca ne era frica ca o sa moara animalele. Intai au fost 34 de grade sub 0, apoi a doua zi au fost minus 32 si a treia zi iarasi minus 34. Daca va spun ca am vazut cum cadeau vrabiile din pom, inghetate, poate n-o sa ma credeti. Si vrabii, si sticleti, am vazut cu ochii mei cum cadeau din copac, asa cum cad frunzele toamna. Se simte si in casa cand sunt gerurile astea afara, oricat ai face focul in soba. Cand au fost minus 34 de grade geamurile au ramas inghetate aproape toata ziua, de nu mai vedeam nimic afara. Si sufla un vant, de aveai senzatia ca te ia pe sus cu tot cu casa. Aveam in curte doua tevi de metal, groase de abia le ridicau doi oameni puternici. Le-am gasit daramate, le daduse vantul jos,,, povesteste Stefan Corbu.
Nu-si fac probleme ca racesc, nu se inchid in casa, singurele framantari pe care le au sunt legate de animale. Au invatat insa, in timp, sa le protejeze. In satul dintre munti majoritatea grajdurilor sunt din caramida si lemn, tocmai pentru ca animalele sa nu moara de frig. Cand este cate o zi geroasa de ti se taie respiratia, toate pasarile si animalele de prin curti se strang una in alta, in grajd si ,,nici cainele parca nu mai are curaj sa latre,,, spun oamenii. Prea putin le pasa daca prind ei vreo gripa. Conteaza mai mult daca, de exemplu, scroafa moare de pneumonie. Sau daca pateste ceva calul. ,,Cand este asa frig, daca n-avem treaba sa plecam undeva cu caii, tot ii scoatem la plimbare, ii punem sa traga niste sanii, sa se dezmorteasca. Ca noi daca racim, gasim cum sa ne doftoricim si pana la urma tot cu o tuica fiarta si cu picioarele in apa fierbinte ne trece,,. In satul unde gerul e la el acasa, oamenii au invatat sa nu ia in seama termometrul. Au ei alte probleme mai importante. Se dezgheata raul, a mai trecut o iarna, dar mai mult ii roade ca, in alte anotimpuri, mistretii vin si ataca in haite iar ei stau cu sufletul la gura ca le pot distruge agoniseala de-o viata. Si atunci frica e mult mai mare ca orice ger care-i incearca iarna.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE