Pictorul Sabin Balasa (76 de ani) se zbate intre viata si moarte dupa operatia suferita in urma cu doua zile la Constanta. Desi medicii spun ca pacientul a depasit momentul critic, viata maestrului depinde de aparatele fara de care nu ar putea trai. 


Matei Balasa, fiul pictorului, ne-a confirmat faptul ca maestrul se afla intr-o stare foarte grava. ‘Este foarte slabit. Are numai 48 de kilograme. In acest moment, viata lui depinde de aparatele la care este conectat. Medical, operatia a reusit, dar ganditi-va ca i-au fost scoase trei coaste, o tumoare de 20 de centimetri si o jumatate de litru de lichid din plamani’, ne-a declarat fiul cel mare al pictorului. Sabin Balasa, bolnav de cancer la plamani, a fost operat in urma cu doua zile de specialistii Clinicii de Chirurgie Cardio-Vasculara din Constanta.


‘Evolutia pacientului a fost una normala, fara complicatii post-operatorii. Pacientul, care este constient, va sta sub supraveghere medicala intr-o rezerva si va avea nevoie de 7-10 zile de recuperare in spital si ulterior va avea nevoie de tratamente dupa operatie’, a declarat seful Clinicii de Chirurgie Cardio-Vasculara, prof. dr. Mircea Patrut.
Pictorul a fost transferat, ieri, din Sectia de Reanimare in cea de Chirurgie vasculara a Spitalului Judetean.


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.