Viața personală a lui Stephen Hawking. Ce nu se știe despre autorul Teoriei Absolutului

Comentează

Stephen Hawking a murit, marți noaptea, în locuința sa din Cambridge, la vârsta de 76 de ani. Anunțul a fost făcut de cei trei copiii ai săi într-un comunicat de presă. Din punct de vedere familial Lucy, Robert și Tim sunt singurii care i-au fost aproape în ultima perioadă a vieții, cele două soții ale sale refăcându-și viețile.

O parte din viața personală a lui Stephen Hawking a fost transpusă pe ecrane în 2014, în filmul ”The Theory of Everything”, o producție care a emoționat până la lacrimi datorită emoției și dramei cu care se confruntau cei doi tineri, Jane și Stephen atunci când au aflat despre boala incurabilă și degenerativă de care suferea fizicianul.

Drama unei relații afectate de o boală cruntă

Când Hawking era student la Cambridge, relația sa cu Jane Wilde, o prietenă a surorii sale, pe care o cunoscuse cu puțin timp înainte de a fi diagnosticat cu scleroză laterală amiotrofică, o boală neurologică care a continuat să-l afecteze. Cei doi s-au logodit în octombrie 1964 și la scurt timp doctorii i-au spus că mai are de trăit între doi și trei ani. Dar el a povestit ulterior că logodna și ulterior căsătoria sa i-au dat ”un motiv pentru a trăi”. Cei doi s-au căsătorită la 14 iulie 1965.

Arhiva foto

În primii ani de căsnicie, Jane a locuit la Londra în timpul săptămânii, până și-a terminat studiile, iar ulterior cei doi au călătorit de mai multe ori în Statele Unite pentru conferințe și vizite legate de fizică. Cuplul a avut dificultăți în găsirea unor locuințe care să se afle la o distanță suficient de mică față de Departamentul de Matematică Aplicată și Fizică Teoretică (DAMTP), unde lucra fizicianul., astfel încât Hawking să poată merge pe jos.

La doi ani după căsnicie s-a născut primul copil al celor doi, Robert. În momentul nașterii Jane începuse un program de doctorat. Trei ani mai târziu, în 1970 a venit pe lume și Lucy, singura fată a celor doi. În 1979 Jane și Stephen Hawking au devenit pentru a treia oară părinți, când s-a născut Timotei.

Stephen Hawking, Lucy Hawking (right) and Jane Wilde Hawking (left) attend the EE British Academy Film Awards at the Royal Opera House, Bow Street in London. PRESS ASSOCIATION Photo. Picture date: Sunday February 8, 2015. See PA story SHOWBIZ Bafta. Photo credit should read: Dominic Lipinski/PA Wire February 8, 2015 BAFTA

După perioada petrecută în Statele Unite, în 1975 cuplul s-a întors în Marea Britanie, unde Stephen obținuse un post la Cambridge. Aici sarcinile lui Jane privind îngrijirea soțului ei au fost diminuate într-o oarecare măsură deoarece a fost angajat un asistent personal pentru Stephen și avea și ajutorul lui Don Page, un student absolvent care s-a mutat cu ei în casă.

Având acest ajutor, Jane s-a putut dedica din nou tezei sale de doctorat și noii sale pasiuni, cântatul. În decembrie 1977, Jane l-a întâlnit pe organistul Jonathan Hellyer Jones când cânta într-un cor al bisericii. Hellyer Jones s-a apropiat de familia Hawking, iar la mijlocul anilor 1980, el și Jane au început o relație romatică. Potrivit lui Jane, Stephen a acceptat situația, spunând că "nu are nimic de obiectat atâta timp cât am să-l iubesc în continuare".

Până în anii 1980, când în viața lui Jane a apărut Hellyer Jones căsnicia ei cu Hawking a fost tensionată de mulți ani. Jane se simțea copleșită de pătrunderea în viața ei a numeroșilor asistenți necesari îngrijirii soțului ei.

Arhiva foto

Impactul celebrității sale a fost o provocare pentru colegi și membrii familiei, în timp ce perspectiva de a trăi potrivit imaginii perfecte create la nivel mondial a devenit tot mai dificilă pentru cuplu. Afirmațiile lui Hawking despre religie contrastează de asemenea cu credința ei creștină puternică și au dus la tensiune în cuplu.

”Muzică pentru a muta stele” - o carte despre casnicia si despartirea de Stephen Hawking

La sfârșitul anilor '80, Hawking se apropiase de una dintre asistentele sale, Elaine Mason, iar colegii și membrii familiei, care erau deranjați de personalitatea ei puternică și atitudinea protectivă pe care o dezvoltase în jurul fizicianului. Hawking i-a spus lui Jane că o părăsește pentru Mason și a părăsit domiciliul conjugal în februarie 1990. După ce a divorțat de Jane în 1995, Hawking s-a căsătorit cu Elaine în septembrie, declarând: "Este minunat - m-am căsătorit cu femeia pe care o iubesc".

Arhiva foto

În 1999, Jane Hawking a publicat o carte cu memorii, "Muzică pentru a muta stelele", descriind căsătoria cu Hawking și destrămarea ei. Dezvăluirile acesteia au provocat o senzație în presă, dar Stephen Hawking nu a avut nicio reacție publică, cu excepția faptului că nu citește biografii despre el însuși. După a doua căsătorie, familia lui Hawking a fost exclusă și marginalizată. Timp de aproximativ cinci ani la începutul anilor 2000, familia și apropiații săi de la Universitate au devenit din ce în ce mai îngrijorați de faptul că a fost abuzat fizic. Au fost făcute plângeri la poliție și s-a deschis un dosar, oamenii legii audiind mai multe persoane, dar cazul a fost clasat după ce Hawking a refuzat să facă o plângere și a spus că vânătăile sale se datorau felului neglijent în care își conducea scaunul cu rotile.

Arhiva foto

În 2006, Hawking și Mason au divorțat în liniște, iar Hawking a reluat relațiile mai strânse cu Jane, copiii și nepoții săi. În această perioadă cartea lui Jane a fost republicată în varianta ”Călătorie spre infinit: Viața mea cu Stephen”, care a fost transformată într-un film ”The Theory of Everything”, apărut în 2014.

Citește și: Centrul de informare turistică de pe strada Lipscani, la un pas de a fi închis. Centrul ajută, anual, peste 12.000 de turiști

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Cuvantul supat din limba romana pronuntat intr-un videoclip
07:16
Cuvântul din limba română care a devenit viral după ce mulți au crezut că e o greșeală, deși e în DOOM
Irkutsk Anti-Plague Research Institute of Siberia
Analiză
07:00
Ce a aflat CIA în timpul Războiului Rece despre experimentele rusești cu maladii mortale: ciuma sau antraxul puteau fi „livrate” Occidentului în sticle de șampanie
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
8 oct.
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
8 oct.
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
kimberly-guilfoyle-sorin-grindeanu
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Ultimele știri
08:25
Execuția autorului atacului de la Fort Hood va fi transmisă în direct online, anunță Pentagonul
08:24
Un agent ICE în civil a tras 7 focuri asupra unei mașini în care era un copil de 5 ani, în New York. Mamdani îi cere lui Trump să își retragă trupele: „Strada era plină de familii și copii”
08:21
Vremea se răcește de luni în toată țara și vin ploile, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru 12 octombrie-9 noiembrie 2026
08:01
Guvernul promite 3.000 de profesori în plus, dar protestele din educație continuă în Franța: peste 70.000 de oameni au ieșit în stradă
TRENDING
Analiză
8 oct.
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
8 oct.
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Mai muilte soiuri de fructe si legume pot fi vazute in Piata Obor din Bucurestii, marti, 1 iulie 2025. ALEXANDRA PANDREA / GMN / MEDIAFAX FOTO Keywords: ORIZONTAL, PIATA, OBOR, ECONOMIE, FRUCTE, LEGUME, muraturi,
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
8 oct.
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
garsonieră de 11 mp
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
8 oct.
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește