Liberalul Paul Pacuraru, vicepresedinte in Senat, a reusit sa se aleaga cu masina noua. Dupa ce Volkswagen-ul Passat pe care-l avea s-a stricat, acesta a fost nevoit sa se deplaseze cu o Leganza. Pentru ca schimbarea nu a prea fost pe placul senatorului liberal, s-a decis ca masina acestuia sa fie inlocuita. Deocamdata, Passatul lui Pacuraru va fi singurul autoturism al Biroului Permanent care va fi inlocuit cu unul nou, tocmai pentru ca repararea acestuia s-ar ridica la circa 300 de milioane de lei. Surse din Biroul permanent spun ca Pacuraru chiar a insistat sa i se inlocuiasca masina, considerand sub demnitatea lui de vicepresedinte sa se deplaseze cu Leganza.