Povestea a început marţi seară, când un vecin al femeii a sunat la 112, îngrijorat că nu o mai văzuse pe victimă de o săptămână, iar din casa ei venea un miros insuportabil. “S-a deplasat o echipă de intervenţii care a deschis uşa şi a găsit-o pe locatară culcată lângă un pat, în dormitor şi a presupus, fără să verifice, că e decedată”, a declarat, pentru Neptun TV, Costantin Rădoacă, şef al Serviciului Investigaţii Criminale Medgidia. Aşa cum prevăd procedurile în cazul unei morţi suspecte, la faţa locului a ajuns imediat o echipă de anchetatori. Criminaliştii au avut parte însă de o surpriză de proporţii, pentru că victima a deschis brusc ochii şi a încercat să vorbească! În ciuda erorii iniţiale, intervenţia a fost cât se poate de bine-venită, pentru că femeia suferise un atac cerebral şi risca să moară dacă nu ar fi fost descoperită la timp. Totuşi, victima a stat mai bine de două ore, de când a fost găsită, fără să primească îngrijiri, ceea ce nu s-ar fi întâmplat dacă la faţa locului ar fi ajuns şi un echipaj medical, care ar fi constatat că femeia e în viaţă. Autorităţile vor acum să afle dacă întâmplarea a fost cauzată de o neglijenţă a operatorilor 112.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.