Printre participanţi s-au numărat şi Cornelia Galavan (54 de ani). Aceasta a rămas cu un handicap la picior după ce acum 14 ani un vecin a trecut cu maşina peste ea în faţa blocului. ”După ani de zile de procese m-am ales cu o pensie de 190 de lei. Vecinul, care a fost declarat vinovat, a luat doar şase luni cu suspendare. Cine are bani câştigă întodeauna în astfel de cazuri de ucidere sau vătămare din culpă”, ne-a spus cu tristeţe Cornelia Galavan.
La eveniment a venit şi Chivuţa Rotaru (51 de ani), cadrul didactic într-o localitate din Dâmboviţa. Ea era îmbrăcată cu un tricou pe care era imprimat chipul fiului său Adrian Marian ucis într-un accident de circulaţie în 2006. ”Băiatul meu avea 18 ani şi a fost călcat de o maşină pe trecerea de pietoni de la Cimitirul Catolic de la Eroii Revoluţiei. Şoferul, Valentin Tatu, care lucrează la SRI, nu ne-a cerut nici măcar scuze că ne-a omorât copilul. A fost condamnat la trei ani cu suspendare după cinci ani de procese”, ne-a spus femeia.
Printre comemoraţii victimelelor accidentelor rutiere se numărăi ziaristul Dumitru Tinu, Laura Stoica şi Teo Peter, dar şi fostul ziarist al Libertatea, Radu Pătraşcu. Acesta a fost ucis în aprilie 2002  de un Ford Mondeo în timp ce se plimba cu bicicleta pe raza comunei Tunari. Avea 28 de ani.
Anul trecut în România aproximativ 2.300 de persoane au murit în accidente rutiere. Printre cauzele acestor nenorociri se numără viteza neadecvată, traversarea neregulamentară şi neacordarea de prioritate atât pentru pietoni, cât şi pentru vehicule.
Foto: Dumitru Angelescu


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.