Bărbatul care și-a pierdut viața în urma exploziei ce a avut loc miercuri în curtea uzinei Tohan din Zărnești și unul dintre răniți nu aveau contracte de muncă cu firma care se ocupă de producerea și comercializarea de artificii, arată Inspectoratul Teritorial de Muncă Brașov (ITM), citat de News.ro. Celălalt bărbat rănit avea contractul suspendat.
Purtătorul de cuvânt al ITM Brașov a explicat pentru sursa citată că angajatul care avea contractul suspendat trebuia să reînceapă activitatea astăzi, 12 august, „dar ieri, potrivit legislaţiei, se afla tot în muncă nedeclarată, el având contractul suspendat şi nu avea ce căuta acolo”.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Brașov a început să facă verificări la firma de artificii și, potrivit primelor constatări, societatea nu figurează în evidențele ISU cu vreo autorizare pentru securitate la incendiu sau cu solicitări în acest sens.
În același timp, documentele puse la dispoziție de reprezentanții firmei arată că depozitul unde s-a produs explozia de miercuri are o suprafață mai mică decât cea minimă pentru care trebuie solicitată autorizarea, adică 600 de metri pătrați.
„În evidenţele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă «Ţara Bârsei» al judeţului Braşov nu există solicitări de avizare/autorizare, pe linia securităţii la incendiu din partea firmei SC Temexson SRL. În perioada imediat următoare se vor desfăşura activităţi de verificare specifice atât a situaţiei din teren, cât şi a documentelor firmei, urmând a stabili dacă se încadrează sau nu în prevederile HGR 571/2016 - privind aprobarea categoriilor de construcţii şi amenajări care se supun avizării şi/ sau autorizării privind securitatea la incendiu”, au transmis reprezentanții ISU Brașov.
Un tânăr în vârstă de 29 de ani a murit și alți doi bărbați au fost răniți, miercuri, în urma exploziei care s-a produs la depozitul de artificii din curtea uzinei de armament Tohan din orașul brașovea Zărnești.
Deflagrația a avut loc la o hală închiriată de firma Temexson SRL, ce are ca obiect de activitate producția și comercializarea de artificii la punctul de lucru Tohan.
Cazul este investigat de Poliție, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărneşti.