Victimele exploziei din Mina Uricani vor primi ajutoare financiare din partea administrației exploatării miniere, așa cum prevede contractul colectiv de muncă. Declarația aparține directorului Societății Naționale de Închideri Mine Valea Jiului (SNIMVJ), Pavel Drăghici Vasile.
Un miner a murit, iar alți trei au fost răniți în urma exploziei produse în Mina Uricani din Valea Jiului, exploatare aflată în procedură de închidere.
„Minerul care a decedat va primi 24 de salarii medii brute pe unitate, iar răniții vor fi sprijiniți cu ajutoare financiare în conformitate cu prevederile din contractul colectiv de muncă", a precizat, pentru Agerpres.ro, directorul SNIMVJ.
Aurel Anghel, minerul care a murit în explozia din Mina Uricani, avea 43 de ani și era tatăl unui copil. Bărbatul avea 26 de ani de vechime în muncă și lucra la Mina Uricani de aproape doi ani.
Potrivit sursei citate, ceilalți trei mineri răniți au vârste cuprinse între 43 și 52 de ani.
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Hunedoara a declanșat o anchetă, cazul fiind încadrat ca accident colectiv de muncă.
sursă foto: ISU Hunedoara