Anul acesta este cu atât mai important cu cât au loc atât alegeri europarlamentare cât şi prezidenţiale. În plus, USL speră să modifice Constituţia conform dorinţelor sale astfel încât politicienii puterii nu vor să le dea oamenilor prea multe motive de supărare. Tocmai de aceea, Victor Ponta încearcă din răsputeri să dea dovadă de indulcenţă şi să demonstreze electoratului că nu are de gând să-i îngroape sub taxe şi impozite, cel puţin pentru o perioadă de timp.

Aşa se face că, după ce a anunţat că românii nu au cum sa scape de suprataxarea combustibilului în acest an, şeful Guvernului declară că ia în calcul amânarea introducerea accizei de 7 eurocenţi pentru motorină, însă numai în situaţia în care se măsura se dovedeşte a fi viabilă din punct de vedere economic.

„Cu acciza la carburant e foarte clar, singurul lucru pe care mai putem să-l facem, în baza discuţiilor cu partenerii noştri internaţionali, ar reprezenta, eventual, încă trei luni pentru motorină de amânat, dacă lucrul acesta se dovedeşte şi economic, nu doar politic bine”, a spus Ponta.

Suprataxarea carburantului a declanşat un adevărat război între Traian Băsescu şi Victor Ponta. După ce preşedintele a anunţat că nu va promulga bugetul în cazul în care nu renunţă la introducerea accizei, prim ministrul a făcut pasul înapoi şi a declarat că va amâna trei luni aplicarea taxei, iar şeful statului a precizat că în aceste condiţii poate promulga bugetul pe acest an.

Marţi, premierul Victor Ponta a declarat că Guvernul nu poate renunţa la introducerea accizei de 7 eurocenţi la carburanţi deoarece bugetul deja aprobat nu poate fi redeschis şi nici închis fără această taxă, afirmă premierul Victor Ponta, care susţine că acest punct de vedere i-a fost transmis şi preşedintelui Traian Băsescu de Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană.

El a adăugat că este dreptul preşedintelui să decidă dacă, în aceste condiţii, nu va semna din nou memorandumul cu FMI.

Guvernul vrea ca board-ul Fondului Monetar Internaţional să aprobe două evaluări ale acordului preventiv al României, după ce preşedintele Traian Băsescu a refuzat să semneze ultimul memorandum, opunându-se astfel introducerii accizei suplimentare de 7 eurocenţi pe litru de carburanţi, document care încheia evaluarea derulată la finele anului trecut de FMI.

Joi, preşedintele Traian Băsescu a spus, la întâlnirea cu delegaţia FMI în România, că nu va susţine introducerea accizei pe combustibil, precizând că nu va bloca decizia Guvern-FMI, de data aceasta, dar să nu i se ceară să semneze aceste negocieri.

Preşedintele declara, pe 18 decembrie 2013, că îşi asumă explicarea, în ianuarie, în discuţiile cu FMI, a erorilor legate creşterea accizei la carburant.

La rândul său, premierul Ponta a afirmat de mai multe ori că, în mod normal, acciza de 7 eurocenţi la carburanţi va intra în vigoare de la 1 aprilie, pentru că nici măcar preşedintele Traian Băsescu nu se va mai putea opune, iar efectul acestei măsuri va fi analizat după primul semestru.

O misiune a Fondului Monetar Internţional a sosit la Bucureşti, împreună cu reprezentanţi ai Comisiei Europene şi Banca Mondială, pentru discuţii privind prima şi a doua evaluare a acordului stand-by, vizită care se va încheia pe 5 februarie.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.