Victor Ponta a afirmat sâmbătă, în cadrul Congresului PSD, că preşedintele Traian Băsescu este un dictator mai rău decât Ceauşescu, deoarece urăşte poporul pe care îl conduce.
"Băsescu e mai rău decât Ceauşescu, nu că e nebun, ci pentru că îşi urăşte ţara, îşi urăşte poporul, vrea să se răzbune pe poporul pe care nu îl mai vrea", a declarat Victor Ponta.
În plus, preşedintele PSD i-a încurajat pe profesori, medici, pensionari şi militari să nu se dea bătuţi, ci să lupte în continuare pentru drepturile lor, deoarece "Capul plecat va fi în continuare tăiat de sabia pedelistă".