Prezent la ceremonia de preluare de către Ioan Rus şi Victor Paul Dobre a mandatului de ministru al Internelor, respectiv de ministru delegat pentru Administraţie, premierul Victor Ponta a declarat că structurile mafiote pot fi combătute inclusiv prin eliminarea din sistem a angajaţilor „prea apropiaţi sau prea dependenţi” de acestea.
„Îmi doresc un minister mult mai puţin politizat decât a fost în perioada anterioară. Ministerul Administraţiei şi Internelor nu este un minister de partid şi cer celor doi miniştri să vă asigure că numirile, promovările, schimbările în funcţie şi deciziile importante nu se iau la sedii de partid. Să vă gândiţi mai puţin la liderii politici naţionali sau locali şi mai mult la ce aveţi de făcut în meserie”, a spus Ponta
Potrivit Mediafax, premierul a mai declarat: „La televiziuni întotodeauna sunt interesante cazurile spectaculoase de corupţie. Eu, ca fost procuror de teren, ştiu foarte clar că ceea ce influenţează viaţa fiecărui român este siguranţa lui personală. Ştiu foarte bine, din experienţă şi din informaţiile pe care le am inclusiv de la dumneavoastră, că în România există un pericol real ca diverse structuri de crimă organizată, clanuri mafiote, să stăpânească zone din oraşe, din judeţe sau de oriunde altă parte din această ţară.”
 
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.