simtit dator sa il traga de maneca pe primarul Bucurestilor, Adriean Videanu (foto), reprosandu-i ca in jurul Casei Poporului au crescut balarii a caror inaltime „se apropie de statura deputatului Cristian Dumitrescu (n.r. cel mai inalt deputat)”. in consecinta, pentru „a salva onoarea Primariei Generale a Bucurestiului”, Funar i-a propus lui Videanu sa organizeze pana la inceperea sesiunii o claca la care sa participe „renumitii cosasi ai PNL, PD, PC si UDMR”, cu scopul declarat de a anihila ierburile neascultatoare.
La randul lui, primarul Capitalei, Adriean Videanu, „a luat act”. Tot printr-o scrisoare deschisa, Videanu i-a transmis senatorului PRM ca va verifica starea terenurilor din jurul Parlamentului si ca, in cazul in care acestea sunt napadite de balarii, va dispune amendarea lui Funar, dar si a celorlalti senatori pentru proasta gospodarire a locului de munca. „Cred ca glumeste, dar nu prea are umor”, a venit prompt raspunsul lui Funar. Asa ca Funar este decis ca, in cazul in care balariile vor fi tot la locul lor la inceputul sesiunii, sa o sesizeze pe Mioara Mantale, prefectul Capitalei, astfel incat aceasta sa-l amendeze pe Videanu pentru lipsa de interes si sfidarea Parlamentului.
Tot acest scandal ii incurca pe ceilalti parlamentari. Liberalul Puiu Hasoti spune ca atunci cand Videanu a atras atentia asupra pastrarii curateniei la locul de munca nu si-a imaginat parlamentari cu matura si farasul in mana. „E treaba departamentului administrativ sa rezolve cu buruienile”, spune Hasoti.
Din partea PRM, Liviu Bindea a adus argumente de ordin juridic: „Domnului Videanu i s-a atras atentia, astfel incat proprietarul, in acest caz Camera Deputatilor, sa faca ordine si curatenie. Faptul ca ii pune pe parlamentari sa dea cu coasa nu inseamna decat ca nu stie nimic despre regimul proprietatii si nici ce atributii are”.