UPDATE:16:35: Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Prahova, medicul veterinar sosit la faţa locului a evaluat starea animalului, stabilind că este vorba despre o ursoaică foarte bătrână, care are o stare de sănătate bună, însă este foarte slăbită, ea fiind rănită la nivelul gurii cel mai probabil în urma unei căzături dintr-un copac.

Animalul a fost tranchilizat şi va fi relocat pe acelaşi fond de vânătoare la o distanţă de 6 -7 kilometri de locul în care a fost prins, în zona Valea Rea , au transmis autoritățile, potrivit Agerpres.

“Incidentul a avut loc dimineață, plouă și nu avem turiști în zonă. Dacă va fi prins, ursul va fi relocat pe fondul de vânătoare. Când va fi tranchilizat, specialiștii vor face constatarea dacă are semnale vitale și care este cauza sângerării”, a declarat maiorul Andrei Dumitrache, IJJ Prahova, la Digi 24.

Ursul rănit a fost văzut pe traseul către cascada Urlătoarea din Buşteni, iar turiştii şi localnicii au fost sfătuiţi să evite zona.

Potrivit Salvamont Buşteni, “ursul a atacat un grup de muncitori şi a mușcat din maşini”. Jandarmii şi salvatorii montani aşteaptă medicii veterinari care vor încerca să tranchilizeze ursul, au mai transmis cei de la Salvamont Bușteni.

“Avertizare: urs ranit si agresiv pe poteca turistica spre Cascada Urlatoare. Evitati zona! Ursul a atacat un grup de muncitori si a muscat din masini”, este mesajul postat pe pagina de Facebook a Salvamont Buşteni.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.