Alina Eremia nu a vorbit niciodată clar și răspicat despre bărbații din viața ei, ci a preferat să pozeze în femeie singură și să lase fanii să creadă fie că formează un cuplu cu Dorian Popa, fie că este singură. Nici când au apărut zvonuri cum că ar fi în relație cu un tânăr pe nume Edy, cântăreața nu a făcut nicio declarație publică, însă nici nu a negat că este într-o relație cu cineva. Până de curând, când, nu a mai putut să dea înapoi. Alina a recunoscut pentru Libertatea că Edy este iubitul ei și că, deși sunt de nedespărțit și merg împreună aproape peste tot, acestuia nu-i place să apară în fața camerelor, ci preferă să o lase pe ea să fie în centrul atenției.

Alina Eremia a recunoscut relația la Sibiu

Conștientă totuși că nu se poate feri toată viața, Alina a început să meargă cu Edy chiar și la evenimentele mondene. Ea și-a asumat relația la Sibiu, la premiile muzicale MMA, însă nu pe covorul roșu, așa cum au făcut alte vedete care au venit însoțite de iubiți.

„Nu a venit cu mine pe covor pentru că nu îi place să fie în lumina reflectoarelor și mă privește acolo din umbră și mă sprijină și e mereu alături de mine, iar pentru asta îi mulțumesc. M-a lăsat pe mine să fur toată atenția fotografilor și a camerelor de luat vederi”, a declarat Alina pentru Libertatea, timp în care, la nici un metru distanță, iubitul ei, Edy, era atent la tot ceea ce artista spunea despre el.

 

Urmărește-ne pe Google News