Momentul în care un bărbat fura lemne dintr-o pădure din Gorj a fost surprins de un bărbat din localitate. Culmea, la infracțiune a participat și pădurarul care se uita ca hoții să nu fie prinși. Poliția din Gorj a deschis un dosar penal.
Un localnic din Plopșoru, județul Gorj a dat dovadă de un curaj ieșit din comun, bărbatul a transmis live pe Facebook momentul în care mai mulți oameni furau lemn din pădure. Culmea, pădurarul care trebuia să oprească infracțiunea, s-a dovedit a fi complice.
”Șeful postului de poliție Buștean Răzvan Claudiu nu a confiscat motofierăstrău ,tractorul și căruța cu lemne , iar lemnele fiind transportate și descarcate în curtea pădurarul Pușcu Constantin șeful grupului,” a scris localnicul pe Facebook.
Imaginile au ajuns și în atenția polițiștilor din Gorj.
”Având în vedere cele semnalate în spațiul public, vă comunicăm faptul că polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu Cărbunești au întocmit dosar penal, efectuând cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de sustragere de material lemnos. De asemenea, conducerea IPJ Gorj a dispus efectuarea de verificări cu privire la modul de acțiune al polițiștilor care s-au deplasat la fața locului,” a transmis IPJ Gorj.
Toți cei implicați riscă să ajungă la închisoare.
sursa video | Facebook: Valy Popescu