În Thailanda, guvernul se află sub presiunea “cămăşilor roşii”, manifestanţi antiguvernamentali, care vor plecarea de la putere a actualului prim-ministru şi alegeri anticipate.

Oamenii protestează pe străzile capitalei de mai bine de patru săptămâni, transformând oraşul într-un câmp de luptă şi construindu- şi adevărate baricade în inima Bangkokului. Autorităţile au ameninţat că vor interveni în forţă cu armata şi le-au dat un ultimatum contestatarilor, conform căruia aceştia puteau părăsi capitala în siguranţă, fără să fie cineva rănit, însă acordul a expirat luni.

Pentru a se feri de gloanţele soldaţilor, “cămăşile roşii” au folosit femeile şi copiii pe post de scuturi umane. Mai mult, o peliculă cu un copil în vârstă de câţiva anişori, urcat pe baricade şi expus în bătaia gloanţelor, a fost postată pe YouTube, unde a avut mii de accesări şi a îngrozit opinia publică.

În urma violenţelor şi-au pierdut viaţa 37 de oameni şi au fost răniţi peste 260. Zilele următoare sunt aşteptate noi negocieri între manifestanţi şi autorităţi.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.