Acest zbor inaugural al avionului J-20 are loc în timp ce secretarul american al Apărării, Robert Gates, se află la Beijing, pentru a încerca să îmbunătăţească relaţiile militare dintre cele două puteri.
Aceste fotografii ale avionului J-20, care survolează provincia Sichuan (sud-vest), au fost publicate de site-urile de Internet ale cotidianului Global Times şi agenţiei China Nouă. Avionul a efectuat un zbor de aproximativ 15 minute, după care a aterizat fără probleme, potrivit martorilor citaţi într-un articol de presă.
Un purtător de cuvânt al diplomaţiei chineze, fără să confirme explicit programul de bombardier chinez invizibil pe radar, a apreciat marţi că este „normal” ca China să îşi modernizeze armata. „Dezvoltarea de către China a armelor şi materialului său (militar) se fondează numai pe necesitatea de a se apăra, de a-şi păstra securitatea naţională, suveranitatea şi integritatea teritorială. Acest lucru nu vizează nicio ţară sau ţintă în mod special”, a declarat Hong Lei, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe.
Primele imagini ale avionului J-20 au apărut în ultimele zile pe bloguri specializate.
Acest model este considerat un răspuns chinez la avionul de vânătoare invizibil pe radar F-22A Raptor al forţelor aeriene americane. Statele Unite sunt în prezent singura ţară din lume care au un bombardier invizibil pe radare funcţional. Primul zbor al avionului J-20 are loc mai devreme decât anticipaseră unii experţi, părând să le dea dreptate celor care susţin că ritmul de dezvoltare a noilor arme chineze este adeseori subestimat.
„Producerea unui prototip care să aibă capacitatea de a fi invizibil pe radar şi de a se integra într-un mediu de luptă va dura”, a declarat marţi viceamiralul David Dorsett, directorul de informaţii al Marinei americane, afirmând că vor fi necesari „mai mulţi ani”.