Din fericire, liderul la zi al Campionatului Național de Raliuri și lider în Raliul Iașului după 4 probe pilotul, dar și copilotul său Sergiu Itu au scăpat teferi și nu au avut nevoie de îngrijiri medicale, potrivit Digi24.

Federația a demarat o anchetă

”Cei doi sportivi nu au niciun fel de leziuni vizibile constatate de serviciul de ambulanță care a oferit primul ajutor. În zilele următoare cei doi vor fi supuși unor verificări mai amănunțite.

Federația a demarat o anchetă asupra modului în care s-a desfășurat incidentul și a modului în care s-a intervenit la fața locului”, se arată într-un comunicat emis de Federația Română de Automobilism Sportiv .

Simone Tempestini a abandonat, după acest accident. Simone Tempestini și Sergiu Itu sunt multipli campioni naționali la raliu, liderii momentului în Campionatul Național din 2020, și au fost campioni mondiali de juniori în 2016.

A fost o greșeală de-a mea de pilotaj. Eu și copilotul meu nu am pățit nimic. Nu avem nicio zgârietură. Asta face parte din motorsport, se mai întâmplă să greșești. Noi suntem bine, asta este cel mai important”

Simone Tempestini, pentru FRAS:
VIDEO | Simone Tempestini, accident șocant la Raliul Iașului. Care e starea pilotului
Mașina lui Simone Tempestini s-a avariat, dar ranforsările le-au salvat viața pilotului și copilotului | FOTO: Federația Română de Automobilism Sportiv

Cu probleme pe același viraj, când a controlat mașina în ultimul moment, Răspopa a preluat conducerea, însă numai până la finalul probei.

Din cauza unor defecțiuni tehnice, Răspopa a cedat și el înaintea probei finale, astfel că noul lider este Bogdan Marișca.

PS5 se va încheia în regim de etapă, informează Federatia Română de Automobilism Sportiv.

Citeşte şi:

Legea care scumpea indirect carburanții și elimina de pe piață 900 de companii va fi atacată de Guvern la CCR

Fotbaliștii naționalei României au teste negative la coronavirus pentru meciul cu Austria. Partida se dispută luni

Surse: Fiul lui Ilie Dumitrescu, depistat drogat la volan. Acesta are dosar penal

Greșeala făcută de Duckadam după ce s-a mutat în SUA cu familia: Așa cum fac toți românii, ce puteam să fac?
PARTENERI - GSP.RO
Greșeala făcută de Duckadam după ce s-a mutat în SUA cu familia: Așa cum fac toți românii, ce puteam să fac?
A spus tot! Iri Columbeanu, reacție incredibilă după despărțirea Monicăi de Mr. Pink. EXCLUSIV
Playtech.ro
A spus tot! Iri Columbeanu, reacție incredibilă după despărțirea Monicăi de Mr. Pink. EXCLUSIV
"Mi-a omorât-o pe mămicuţa mea!" Strigăt de durere după crima din Călărași, unde o femeie a fost ucisă de cumnatul ei
Observatornews.ro
"Mi-a omorât-o pe mămicuţa mea!" Strigăt de durere după crima din Călărași, unde o femeie a fost ucisă de cumnatul ei
Horoscop 29 iulie 2021. Gemenii sunt invitați la toleranță, nu la replici mai acide decât cele adresate lor
HOROSCOP
Horoscop 29 iulie 2021. Gemenii sunt invitați la toleranță, nu la replici mai acide decât cele adresate lor
Proprietarul unei livezi a izbucnit în lacrimi când a văzut ce a rămas din munca lui: “Uite și tu mână de om nenorocit”
Știrileprotv.ro
Proprietarul unei livezi a izbucnit în lacrimi când a văzut ce a rămas din munca lui: “Uite și tu mână de om nenorocit”
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
Telekomsport
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
(Publicitate) CONCURS - Câștigă două bilete la UNTOLD
PUBLICITATE
(Publicitate) CONCURS - Câștigă două bilete la UNTOLD
Urmărește cel mai nou VIDEO