Octogenara a încetat din viață duminică, la Spitalul „Sfântul Spiridon”, după ce a intrat în stop-cardiorespirator.

„Femeia a fost adusă în stare gravă, iar după internare a început să se simtă tot mai rău. Avea numeroase fracturi şi traumatisme. A intrat în stop-cardiorespirator. S-a încercat resuscitarea timp de o oră, iar în final a fost declarat decesul”, a declarat medicului Daniela Chirică de la Spitalul „Sfântul Spiridon” Iaşi, citat de Mediafax.

Cadavrul bătrânei a fost dus la Institutul de Medicină Legală din Iaşi, pentru stabilirea cauzei exacte a morţii.

A fost ucisă de un  șofer de 23 de ani

Ieșeanca a fost spulberată pe trecere de un autoturism care făcea parte dintr-un alai de nuntă, în care se afla chiar mireasa. Șoferul autoturismul este un tânăr de 23 de ani, iar din primele cercetări ale poliţiştilor a rezultat faptul că acesta nu consumase băuturi alcoolice.
Iniţial, tânărul a fost cercetat pentru vătămare din culpă, însă după moartea femeii, încadrarea a fost schimbată, şoferul fiind învinuit de ucidere din culpă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.