Accidentul mortal care a avut loc joi seară, în municipiul Iași, a fost surprins de camerele de supraveghere din zonă, potrivit Ziarul de Iași. Pe imagini se vede cum autoturismul condus de o femeia aflată sub influența alcoolului izbește violent gardul unei gospodării și ricoșează în autospeciala de pe marginea drumului.
În urmă impactului devastator, patru persoane și-au pierdut viața, iar alte patru au fost grav rănite.
Șoferița a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii ieșeni au deschis un dosar penal și efectuează cercetări.