Scenele violente au avut loc chiar în seara de Crăciun, pe o trecere de pietoni din Buzău.

Din spusele poliției, buzoianul de 33 de ani traversa strada pe trecerea de pietoni în momentul în care autoturismul de culoare neagră din imagini sosește la semafor. După un scurt schimb de replici, pasagerul din dreapta coboară și îl lovește pe tineri, asta în timp ce trecătorii se grăbesc să îi acorde primul ajutor. Imediat după incident, agresorul a fugit, scrie Reporterul Buzoian.

La scurt timp la fața locului a ajuns și un echipaj de medici care i-au acordat victimei primele îngrijiri medicale, după care l-au transportat la spital.

De asemenea, bătăușul a fost prins și a ajuns în custodia poliției, individul s-a ales cu dosar penal în urma incidentului.

Citeşte şi:

Ce crede un dascăl despre Evaluarea Națională 2021, după ce în vară, peste jumătate dintre elevii lui au luat note peste 9

Mărturia primului medic din Iași care a fost vaccinat împotriva COVID: „Mă simt norocos, putem să vedem și luminița de la capătul tunelului”

„Ziua V” în UE, „un mesaj de speranță”. Primii vaccinați: pensionari, cadre medicale, politicieni și un episcop bulgar

EXCLUSIV Mărturisiri în premieră: „Am văzut-o dezbrăcată pe Serena Williams în vestiar. Am fost șocată o săptămână”
PARTENERI - GSP.RO
EXCLUSIV Mărturisiri în premieră: „Am văzut-o dezbrăcată pe Serena Williams în vestiar. Am fost șocată o săptămână”
Selly, umilit de Mircea Badea! Cum a putut să-l facă de râs la TV
Playtech.ro
Selly, umilit de Mircea Badea! Cum a putut să-l facă de râs la TV
Râuri de lacrimi şi amenzi în casa Duduienilor, la comemorarea lui Emi Pian. Adi Minune şi Florin Salam i-au făcut pe toţi să plângă
Observatornews.ro
Râuri de lacrimi şi amenzi în casa Duduienilor, la comemorarea lui Emi Pian. Adi Minune şi Florin Salam i-au făcut pe toţi să plângă
Horoscop 1 martie 2021. Peștii se pot simți păcăliți, înșelați de unii dintre cei din anturajul apropiat
HOROSCOP
Horoscop 1 martie 2021. Peștii se pot simți păcăliți, înșelați de unii dintre cei din anturajul apropiat
Șoșoacă l-a atacat pe Orban, provocând râsete: ”Nu știam că știți să numărați până la 1 minut”
Știrileprotv.ro
Șoșoacă l-a atacat pe Orban, provocând râsete: ”Nu știam că știți să numărați până la 1 minut”
ŞOC! Băiatul care a prevestit pandemia anunţă o nouă TRAGEDIE pentru omenire. Ce urmează să se întâmple între decembrie 2020 şi martie 2021
Telekomsport
ŞOC! Băiatul care a prevestit pandemia anunţă o nouă TRAGEDIE pentru omenire. Ce urmează să se întâmple între decembrie 2020 şi martie 2021
Știi câți bani câștigi de fapt? Cum să calculezi diferența dintre venitul „în mână” și venitul „în buzunar” (Publicitate)
PUBLICITATE
Știi câți bani câștigi de fapt? Cum să calculezi diferența dintre venitul „în mână” și venitul „în buzunar” (Publicitate)