Organizatorii speră să se strângă cel puțin 7,5 miliarde de euro în urma acestui eveniment. Fondurile vor fi alocate în special unor organizații mondiale de sănătate și rețelelor de cercetare.

Demersul are ca scop să pună laolaltă resurse pentru dezvoltarea cât mai curând posibil a unui vaccin şi a unor tratamente eficace şi să le facă disponibile la nivel mondial, la preţuri accesibile.

Evenimentul, care va fi găzduit de la Bruxelles de preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, va începe la ora locală 15.00 (14.00 GMT).

Printre participanţi se vor afla cancelarul german Angela Merkel, preşedintele francez Emmanuel Macron şi secretarul general al ONU,
Antonio Guterres.

La sfârșitul săptămânii trecute, Angela Merkel a promis “o contribuție financiară semnificativă” din partea Germaniei, despre care agenţia DPA are informaţii că s-ar cifra la sute de milioane de euro.

Citeşte şi:

Deși au lucrat non-stop, niciunul dintre cei peste 5.000 de angajați ai fabricilor de medicamente nu a luat COVID-19. Ce spun ei, dar și ce nu dezvăluie, despre reluarea activității

Colonelul Daniel Derioiu, care a preluat alături de generalul Oprea conducerea spitalului Suceava, la finalul misiunii: “Ce am adus noi? Experiență în situații de criză”

„L-au arestat pe Adrian Cristea, stau polițiștii cu armele pe el!” » Momente incredibile pe aeroport: „You're very stupid, very stupid”
PARTENERI - GSP.RO
„L-au arestat pe Adrian Cristea, stau polițiștii cu armele pe el!” » Momente incredibile pe aeroport: „You're very stupid, very stupid”
Kamara rupe tăcerea despre iubita lui Reghecampf: “Cea mai mare ruşine pentru o femeie”
Playtech.ro
Kamara rupe tăcerea despre iubita lui Reghecampf: “Cea mai mare ruşine pentru o femeie”
ANIMAŢIE GRAFICĂ. Patru jandarmi au intrat cu maşina într-o groapă nesemnalizată, apoi au vrut să ascundă ruşinea
Observatornews.ro
ANIMAŢIE GRAFICĂ. Patru jandarmi au intrat cu maşina într-o groapă nesemnalizată, apoi au vrut să ascundă ruşinea
Horoscop 30 noiembrie 2021. Scorpionii se concentrează prea mult pe ceea ce nu știu, pe ce nu pot afla și se consumă degeaba
HOROSCOP

A doua țară care închide complet granițele pentru străini. Accesul le va fi interzis total
Știrileprotv.ro
A doua țară care închide complet granițele pentru străini. Accesul le va fi interzis total
Lovitură cruntă primită de Anamaria Prodan. La aşa ceva chiar nu se aştepta. Primele declaraţii
Telekomsport
Lovitură cruntă primită de Anamaria Prodan. La aşa ceva chiar nu se aştepta. Primele declaraţii
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie
PUBLICITATE