Viitor rezident: „Mi-e teamă că viața bolnavului va depinde de deciziile pe care o să le iau, deși ca student nimeni nu mi-a dat în grijă vreun pacient”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Duminică, 15 noiembrie, are loc concursul național de intrare în rezidențiat pentru viitorii medici și farmaciști. Astăzi citim un text semnat de Ada Voiculeanu, studentă la medicină. Ada vorbește despre temerile ei ca viitor rezident în sistemul de sănătate din România. Textul a apărut și în Gen, revistă*.
Cuprins:
Sunt studentă la Medicină Generală în anul VI în Cluj-Napoca și nu știu cum va arăta viitorul meu când voi începe să lucrez ca rezident în România. Mi-e teamă că mi se vor pune bețe în roate, așa cum am auzit că se poate întâmpla. După ce voi da examenul de rezidențiat, va trebui să aleg o specialitate într-un spital din România în funcție de nota pe care o voi lua. Mă tem de această decizie, pentru că formarea mea profesională depinde de spitalul și de medicii supervizori cu care voi avea norocul sau ghinionul să lucrez.
Mi-e teamă că n-o să fiu respectată în spital și că medicii nu vor avea chef să mă învețe. Mi-e teamă că nu voi fi consultată în legătură cu deciziile care mă privesc direct, cum ar fi să efectuez gărzi neplătite, să petrec mai mult timp scriind documente decât consultând pacienți și ocupându-mă de cazuri.
Mi-e teamă că viața bolnavului va depinde de deciziile pe care o să le iau, deși ca student nimeni nu mi-a dat în grijă vreun pacient.
Mi-e teamă că voi încerca să schimb în bine sistemul în care voi lucra și că nu voi fi ascultată sau că voi fi pusă la colț pentru tupeu. Mi-e teamă că nu voi avea curaj să spun ce gândesc ca să nu fiu persecutată de sistem. Mi-e teamă că voi interacționa cu pacienți obișnuiți să dea plicuri la medici, deși pe mine șpaga mă revoltă. Mi-e teamă că n-o să pot obține cinstit un post într-un spital de stat și că mi se vor cere bani sau că o să am nevoie de relații.
„Mi-e teamă că voi ajunge să regret că m-am decis să fiu medic”
Mi-e teamă că nu voi avea curaj să aleg specialitatea pe care mi-o doresc, Reumatologia, pentru că nu se vor scoate posturi în România (în 2019, s-a scos un singur post de reumatologie în țară pentru cei 6.179 candidați la rezidențiat; postul era la Șimleu Silvaniei).
Să iei rezidențiatul „pe post” înseamnă că ai asigurat un loc de muncă după finalizarea acestuia, în timp ce rezidențiatul „pe loc” nu îți oferă garanția că vei avea un job la finalul anilor de pregătire.
Mi-e teamă că voi pleca din țară, inițial, doar ca să mă formez, și nu mă voi mai întoarce pentru că îmi va fi mai ușor să găsesc un job într-un alt sistem de sănătate. Mi-e teamă că voi ajunge să regret că m-am decis să fiu medic.
Rezidențiatul este perioada de formare profesională, atunci când, în sfârșit, (crezi că) știi ce vrei. Peste tot, nu doar în România, rezidenții sunt suprasolicitați, dar cred că e mai ușor pentru cei care lucrează într-o echipă în care sunt respectați și au alături doctori care au răbdare să-i învețe.
În ultimii 30 de ani, România a avut 33 de miniștri ai sănătății, iar asta a zăpăcit sistemul cu reforme.
În prezent, există 13 Facultăți de Medicină Generală (dintre care două private) în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara, Târgu-Mureș, Craiova, Sibiu, Oradea, Constanța, Arad, Brașov și Galați (le-am scris în ordinea în care au fost înființate). Numărul prea mare de licențiați (peste 3.400 în 2019 conform edupedu.ro) compromite calitativ titlul de medic, transformând Medicina într-o facultate accesibilă. În plus, oferta de locuri de muncă e limitată în spitalele din România.
Posturi insuficiente sau „rezervate”
În 2019, s-au scos la examenul de rezidențiat doar 264 de posturi, dintre care numai 65 erau în centre universitare. Deși numărul de posturi disponibile reprezintă 5% din numărul de promovați (4.973 în 2019, cifră care include studenții străini și pe cei care dau a doua sau a treia oară rezidențiatul), 58 dintre acestea au rămas neocupate, probabil pentru că nu erau de interes pentru un medic tânăr. O parte dintre posturile scoase la concurs sunt în orașe mici sau foarte mici, unde un tânăr doctor nu vrea să profeseze pentru că nu există echipament medical și nu are cu ce să-și trateze pacienții; mai exact, nu poate practica, cu adevărat, medicina. Acesta e și motivul pentru care toți pacienții preferă să se trateze în centre universitare, ceea ce face ca aceste spitalele să fie supraaglomerate. Dar rezidenții știu că posturile din spitalele mari sunt „rezervate” și că nu vor putea munci acolo.
Studenții la medicină se feresc de specializări precum Anestezie și Terapie Intensivă, Medicină de Urgență, Boli Infecțioase, Epidemiologie, Neonatologie, Medicină de Familie, Onco-hematologie pediatrică și Chirurgie pediatrică, astfel că în viitor vor mai fi puțini medici în România care vor profesa în aceste domenii. Sunt specializări grele și care nu s-au dezvoltat în sistemul privat, așa că sunt alese de rezidenții cu punctaje mai mici.
La examenul de rezidențiat nu e evaluată nicio competență practică
Examenul de rezidențiat este un examen tip grilă format din 200 de întrebări, cu o durată de patru ore. Nu este evaluată nicio competență practică în cadrul acestui examen. În 2019, punctajul maxim a fost de 942 de puncte, iar cel minim necesar pentru promovare, de 565.
Pe de altă parte, specializările cele mai râvnite sunt cele care promit viitorilor medici o carieră în sistemul privat, cum ar fi Dermatovenerologie, Endocrinologie, Oftalmologie, Cardiologie, Radiologie și Imagistică, pentru care ai nevoie de punctaje mari.
„Rezidenții sunt pionii”
Mulți rezidenți fără post nu știu ce vor face după ce se termină rezidențiatul (care durează între 4 și 6 ani, în funcție de specialitatea aleasă). Așa că plecatul din țară rămâne o opțiune pentru ei. Mulți medici tineri pleacă de nevoie, pentru că nu-și găsesc un loc de muncă satisfăcător în România. În studiul Influența calității vieții profesionale asupra tendinței de migrare pentru muncă a personalului din sănătate (realizat de Federația „Solidaritatea Sanitară” din România în 2018), 80% dintre medicii chestionați au declarat că au luat în considerare cel puțin o dată emigrarea.
Sistemul medical e o tablă de șah, cu mutări la limită, cu schimbări de tactică la fiecare guvernare nouă, în care medicii specialiști și primari sunt piesele din linia a doua, acelea valoroase, iar rezidenții, pionii.
Noi, rezidenții, suntem în prima linie în care se poate „trage”, dar, în același timp, putem să ne transformăm într-o piesă valoroasă.
În Libertatea de mâine puteți citit experiențele unor tineri rezidenți cu care Ada Voiculeanu a discutat.
Ada Voiculeanu are 24 de ani și este din Cugir, județul Alba. E studentă în anul VI la Facultatea de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca.
Textul și fotografiile au fost realizate în cadrul proiectului „Gen, revistă”, o publicație proaspăt lansată în care scriu, fotografiază și ilustrează tineri din toată țara, cu vârste între 16 și 24 de ani, coordonați de asociația Forum Apulum și de un grup de jurnaliști. Editor text: Elena Stancu
