Viitura de pe râul Prut, formată pe teritoriul ucrainean, a ajuns, prin propagare, pe teritoriul României, iar vârful maxim al acesteia se află în acest moment la intrarea în ţară, a anunţat Administraţia Naţională "Apele Române" (ANAR), într-un comunicat transmis joi Agerpres.
"Astăzi, la ora 8:00, la staţia Oroftiana, se înregistrează 1,78 cm (aproape 2 m) peste Cota de pericol şi va rămâne circa două ore, după care, va intra într-o uşoară tendinţă de scădere. Specialiştii români de la Apele Române estimează că unda de viitură va ajunge, prin propagare, la Rădăuţi-Prut în următoarele 24 de ore.
Din dispoziţia conducerii Apele Române, echipele de intervenţie asigură apărarea localităţilor Oroftiana, Baranca şi Rădăuţi-Prut prin suplimentarea cu saci (20.000) şi panouri mobile (500 metri liniari) a intrărilor în locuinţe, cu scopul protejării populaţiei care trăieşte în lunca inundabilă a râului Prut", se menţionează în comunicat.
Potrivit sursei citate, specialiştii de la "Apele Române" au pregătit acumularea Stânca-Costeşti pentru a prelua unda de viitură de pe râul Prut.
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, joi, noi avertizări Cod roşu de inundaţii, valabile în următoarele ore, pe râuri din judeţele Botoşani şi Iaşi.
Totodată, la ora actuală, se află în vigoare o avertizare Cod roşu de viituri, valabilă până vineri la miezul nopţii pe râul Prut - sector amonte de Acumularea Stânca Costeşti (judeţul Botoşani).