- Doi constănţeni au fost reţinuţi, zilele trecute, pentru trafic şi sechestrare de persoane. Ei racolau tineri, cărora le promiteau un loc de muncă bine plătit, după care îi vindeau cu sume cuprinse între 500 şi 900 de lei unor fermieri. Ajunse pe mâna acestora, victimele erau silite să muncească fără pauză şi bătute.
I-au făcut portretul-robot
- Poliţiştii din Harghita au întocmit portretul-robot al suspectului care, în timp ce a încercat să jefuiască, vineri, un magazin din Odorheiu Secuiesc, a rănit uşor prin împuşcare un client care voia să-l imobilizeze. Tâlharul a fost descris oamenilor legii de cele trei persoane pe care le-a atacat şi care au reuşit să-i smulgă cagula de pe faţă. Suspectul are între 1,80 – 1,90 metri înălţime, aproximativ 20-25 de ani, ten deschis, păr şaten.
A sfârşit în râpă
- Un clujean de 25 de ani a murit, sâmbătă dupăamiază, după ce a alunecat pe gheaţă şi a căzut într-o prăpastie, în Munţii Făgăraş, aproape de Vârful Lăiţel, judeţul Sibiu. Cadavrul a fost găsit de unul dintre cei cinci prieteni ai săi, cu care se îndrepta spre Lacul Călţun. Trupul neînsufleţit a fost recuperat ieri.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_178b56d52f0d51735bebf777c58df377.jpg)
Viva.ro
E breaking news-ul lunii în politica românească, doamnelor, domnișoarelor și domnilor! Astăzi, 16.07.2026, Sorin Grindeanu a făcut anunțul pe care nici colegii lui nu se așteptau să-l audă. Într-o mișcare fulger, liderul PSD tocmai a dat o veste importantă
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_6232e2c17b09c76d65c853c75e1020ae.jpg)
Unica.ro
S-a întâmplat acum 30 de minute și deja au apărut mii de reacții! Tudor Chirilă l-a atacat mai dur ca oricând pe Nicușor Dan! Ce a spus artistul despre șeful statului și despre Sorin Grindeanu i-a surprins pe toți! Mesajele curg
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4aa8601bfcee04ed7d043c77224ef664.jpg)
Elle.ro
Greu de recunoscut! Celebra artistă, apreciată de toți românii, a șocat cu apariția sa fără machiaj. Imaginile cu vedeta au devenit virale. Știi despre cine este vorba?
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a3c9cabffe15cdba0cef3df8dc2f992b.jpg)
Libertateapentrufemei.ro
Bombă în showbiz! Nuntă mare în familia Crișan! După 6 ani, tocmai a făcut anunțul: ”Ne căsătorim! Am planul făcut”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a4bf2657fd93bb1f0d09eacd41dc44fe.jpg)
Avantaje.ro
O mai știți pe Romica Jurca, cea mai cunoscută doamnă de la Meteo? Azi e pensionară, o doamnă respectată și iubită, dar stai să vezi ce s-a aflat despre fiul ei. Nimeni, dar nimeni nu s-ar fi așteptat la asta. Păcat!
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f00d4b7a7610413491ee53eb75d92e3d.jpg)
Tvmania.ro
„Palatul din Popești Leordeni”! Cum arată casa de vis a Irinei și a lui Răzvan Fodor: 7 camere, o baie ca-n filme, grădină și o poveste incredibilă în spate
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_39a77144cf8db2810655916b09c5f642.png)
Adevarul.ro
Cazul care a divizat Italia: bijutier condamnat „pe viață” pentru că a împușcat doi tâlhari după un jaf. Apel la președinte pentru graţiere
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_d5ccc13f44336e0e8f265b9f7e3967ae.jpg)
Fanatik.ro
Cu cine joacă U Cluj în turul 2 preliminar din Conference League după ce a fost eliminată de Dinamo Kiev din Europa League
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_ad7541ca2c588fa31cee8870ec1dff5f.png)
Financiarul.ro
Detaliul de pe factura la curent pe care mulți români nu îl verifică. Poate face diferența la final de lună
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_4e5d10b42789a9424cb14fd469ee9524.jpg)
Elle.ro
De ce Ilona Brezoianu nu l-a alăptat pe fiul ei, Matei. Actrița a dezvăluit public adevăratul motiv: „E corpul meu..."
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
Unica.ro
Mirabela Grădinaru, apariție surprinzătoare la tribunal, flancată de bodyguarzi. Ce s-a aflat despre prezența ei la Curtea de Apel
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_2b036ec7d9c3ad12ace076f04fa2d5a5.jpg)
Viva.ro
Dragi români, a venit anunțul la care nimeni, dar nimeni nu se mai gândea acum! Ce veste a dat Claudiu Manda
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_6f37ddb7a1b3ee53fb44eb58998532b8.jpg)
TVMania.ro
„De la fetița fără petreceri, la diva din Capri!” Scrisoarea emoționantă scrisă de Ramona Olaru la 37 de ani
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_f24549c3d0dba59d9bc0bd4f7fbc79ab.jpg)
ObservatorNews.ro
Bugetul lui Cristian pentru un apartament în Cluj. A fost la 8 vizionări şi nu s-a decis
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_9b8da4c6ee8b149b98232f4f7cd74107.png)
Libertateapentrufemei.ro
Detaliul observat de prea puțini oameni. Toate privirile au fost la rochie, dar iată ce poartă Mirabela Grădinaru pe deget... Nicușor Dan a încercat să acopere secretul
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_a3a0da5c0ec224449748ab1b84a8fc57.jpg)
Mediafax.ro
Topul gafelor culturale făcute de turiști. Un gest obișnuit la noi poate fi ofensator în alte țări
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_2986dde1b55e0e0f2be0384fc56aeeec.jpg)
StirileKanalD.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_4513e6af663ba8856eb3f9a8beec86c7.jpg)
Wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_6319221923aa733a34ecad80e8124221.jpg)
Wowbiz.ro
Cum arată fiul Mădălinei Manole la 17 ani! Fratele regretatei artiste a publicat o fotografie în premieră cu Petru Mircea Jr.
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_d19bc384fcc771979ec04af6b116e3a0.png)
Redactia.ro
Zodia care începe ziua de vineri cu lacrimi amare. Acest nativ primește o veste care îi schimbă planurile
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_76728e06a19ada7bbcccccf0f3beb4f4.jpg)
KanalD.ro
O femeie din Galați, găsită fără suflare în casa concubinului ei. Era moartă de două săptămâni
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_a75f4a2c1439aba89750a91f538500c0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_82aff1c3cc757bf54524c16054d8e258.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/ludovic-orban-scaled-e1781698403614.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/sorin-grindeanu-psd-cristian-otopeanu-3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/laura-cosoi-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/andra-la-milano.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_343c6c93aadfa09e31182c11df5f5044.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_09502a4a95e344a357b73629524568bd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_ea7dcd5d0b2ed441898d8b07d4f389ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_c1eb491ee8f9049584d0411e4bec95d8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_eb0b3cf831f345d52deba5b8639e0d61.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_bb0ca75ee9859637ed4536ea8db6c380.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_4a0f2a8a483c72d739515491d554fee1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/romanca-solutie-pantaloni-zara.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/bine-pentru-tines3-ed13-burnout-anxietatesite.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2019/03/protest-sanitas-ministerul-muncii5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/pantaloni-virali-zara.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/serbia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/ce-trebuie-sa-contina-in-2026-kit-ul-de-siguranta-auto.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/ce-este-colostrul-si-la-ce-ajuta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/oosouji-metoda-curatenie-japoneza.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/apa-cu-fructe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/tineri-bucuresti-disparuti-transalpina.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/gettyimages-1298533353.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/damen-mangalia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/castelul-teleki-mures.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/foto-ilustrativ-imm-scaled-e1784207339637.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/originalconsultaripsd23iunie2026-7-scaled-e1784028771503.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/anna-politkovskaya--foto-shutterstock1829179229-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/every-can-counts-1-scaled-e1784046569723.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.