Vine frigul din nou peste noi! În depresiunile din nordul şi centrul ţării vom avea de suportat până la minus 20 de grade Celsius. Valul de frig va mai ţine până săptămâna viitoare.
Meteorologii spun: “Vom avea o vreme foarte geroasă în următoarele zile, cu minus 20 de grade în depresiunile din nordul şi centrul ţării. Ceva ninsori slabe vor fi mâine (n.r.-azi) în sud şi centru. Duminică va fulgui în nord-vest, precum şi în Lunca Dunării.
Şi în Bucureşti vor fi condiţii de ninsori slabe. Aici mercurul din termometre va ajunge la minus opt grade noaptea şi la zero grade ziua. Valul de frig va mai dura până săptămâna viitoare”, ne-a spus meteorologul din cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie Viorica Dima.