Preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, le-a transmis, sâmbătă, social-democraţilor că cei care au dus la căderea Guvernului doresc de fapt distrugerea partidului şi a făcut apel la unitate, pentru a câştiga cele trei runde de alegeri care urmează.
Libertatea vă prezintă principalele declaraţii ale candidatului PSD la alegerile prezidenţiale, Viorica Dăncilă:
- Vă mărturisesc că discursul pregătit pentru azi arăta altfel până joi
- Ştiu că ceea ce s-a întâmplat v-a afectat şi vă înţeleg
- Mă bucur din toată inima să văd că avem în continuare energie de luptător în partidul nostru
- Să nu vă îndoieți de puterea pe care o avem. E nevoie să stăm uniți și să luptăm umăr la umăr
- Acesta este momentul în care trebuie să înţelegem că trebuie să luptăm cu toată forţa în această campanie, pentru victorie
- Avem în faţa trei competiţii electorale, va trebui să stăm uniţi pentru ca PSD să fie din nou învingător
- Aceste alegeri nu vor fi simple bătălii de camapnie, va fi un adevărat război. De fiecare dată ne-am întors mai puternici, mai hotărâţi şi i-am zdrobit
- Dragii mei, o spun direct, aceste forţe cu care noi luptăm, vor distrugerea PSD, dispariţia ca partid, au spus-o în discursul public, este singurul lor obiectiv
- Uitaţi-vă ce s-a întâmplat joi în Parlament. Credeţi că vir să guverneze?
- Cei care au vrut să vadă guvernul nostru doborât vor plăti
- Gaşcă de amatori, abvidă după o putere cu care nu ştiu ce să facă şi nu ştiu să o pună în slujba ţării
- Au început deja cu greaua moştenire, încep să îşi arate nepuţinţa şi să îşi pregătească terenul pentru eşec. Pentru că vor eşua, aşa cum au făcut-o în timpul guvernărilor trecut
- Au început deja să se sfâşie între ei. Nu-i unește nimic bun, îi ține împreună setea de putere, ipocrizia și dorința de a vedea partidul nostru la pământ
- Vreau să fie clar, eu nu renunţ, nu mă dau bătută, o să mă lupt cu toată forţa cu aceşti bărbaţi care se ascund în Palatul Cotroceni sau Palatul Parlamentului
- Voi lupta în această campanie pentru a scăpa România de cel mai toxic preşedinte pe care l-a avut.
- Un preşedinte care s-a întors împotriva românilor, care şi-a bătut joc de Constituţie şi deciziile CCR.
- Candidatura mea este despre aşteptările şi speranţele fiecărui român
- A venit vremea ca o femeie să aducă echilibru între instituţii
- Lupta pe care o dau acum este pentru fiecare român care vrea să trăiască în pace, care vrea să aibă un trai mai bun
- Preşedinţia a fost prea mult timp un „turn de fildeş” în care s-au ascuns de popor
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_461facf9a4249d33b300b9a2ab7d5121.jpg)
Viva.ro
Cum arată văduva lui Sergiu Nicolaescu acum. În ce ipostază a fost surprinsă alături de actualul soț și ce legătură incredibilă există între cei doi bărbați
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4d54448a0ed6e36fcd4a51e4e0d8c933.jpg)
Unica.ro
Ce s-a aflat acum despre tânărul de 22 de ani care și-a omorât tatăl, pe stradă, de 1 iunie, la Piatra Neamț
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b9d9795839c095b3712075ab590952ed.jpg)
Elle.ro
Exclusiv: Maurice Munteanu, primele declarații despre Asia Express. Ce l-a impresionat cel mai mult și cum s-a înțeles cu Connie Preda: „M-a pus foarte mult pe gânduri.” Video
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_66ff5d21ebeb7926b31b954a88fed79e.jpg)
Libertateapentrufemei.ro
Felicitări! Tânărul deputat din România s-a căsătorit cu artista pe care ai văzut-o la EUROVISION și la „Vocea României”! Nuntă mare, cu vedete și politicieni
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_7df33cbd4057ab783bccb1689789d878.jpg)
Avantaje.ro
Daciana și Victor Ponta, din nou ca o familie la absolvirea Irinei! Wow, cum s-a îmbrăcat Daciana la festivitate și la întâlnirea cu fostul soț! Surioara adoptată și fratele vitreg, imagini rare cu Irina Ponta
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_14570f887861d280d9933f8266c1bc65.jpg)
Tvmania.ro
A costat peste 20.000 de lei! Detaliul ascuns din vila de lux în care locuiesc Adela Popescu și Radu Vâlcan! Imagini uluitoare din interiorul casei în care cele două vedete își cresc copiii
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_9fdd79c645b62c9ea544799246cdb58c.png)
Adevarul.ro
„Ar trebui să demisioneze imediat. Rușii își freacă mâinile de bucurie!”. Generali de top reacționează după ce șeful Armatei a devenit suspect la DNA
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_b88de0a8738bc8a9597dfb9e6b0dd962.jpeg)
Fanatik.ro
Proiectul privind modificările Legii Sportului, în aer! Totul depinde de decizia celor de la PSD
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_1ccc2333c60a6c8376f7e0b529f43296.webp)
Financiarul.ro
Tarifele RCA se dublează în piață. Creștere oficială de 12% raportată de ASF.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_3083fc4acb91eb62cd948b0d0ae4a4ba.jpg)
Elle.ro
Ioana Grama, prima reacție după ce s-a zvonit că l-ar fi înșelat pe fostul ei soț cu Bogdan Vlădău. Cum a răspuns acuzațiilor: „Nu am putut să mă abțin…”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_783e6f38c9b6ff204cc3bd568b4eec1f.jpg)
Unica.ro
Detalii neștiute din trecutul lui Demeter Andras Istvan, fostul Ministru al Culturii, care a demisionat. Ce s-a aflat despre relația lui cu Maia Morgenstern și câți copii au împreună
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_86304c9220e533779ee4353343ab1543.webp)
Viva.ro
Mulți n-au recunoscut-o, dar, da, este chiar ea! Cum arată eleganta Mona Muscă la vârsta de 77 de ani, și unde a fost surprinsă după ce a lipsit ani buni din spațiul public
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_363d6b3caa9c8985ad2ad16b153301c6.jpg)
TVMania.ro
S-a afișat în costum de baie după ce a slăbit 30 de kilograme! Schimbarea radicală prin care a trecut Gabriela Cristea! Îndrăgita prezentatoare TV a uimit pe toată lumea
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_b232145664244f9590eda51ab515de82.jpg)
ObservatorNews.ro
Cu războiul la graniţă, generalii Armatei se luptă să facă angajări pe pile. Detalii din ancheta DNA
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_dab35cb3031f2d1711a9b9d7ab12a7a6.png)
Libertateapentrufemei.ro
Ultima oră! Se pleacă pe capete! Demisie grea în televiziune, era ultimul de la care ne așteptam să facă asta! Unul dintre cei mai cunoscuți și influenți bărbați de la TV a dat vestea acum
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_84e25b44d1768f803f3af30ee634e9ca.jpg)
Mediafax.ro
Nicușor Dan, ”tras de urechi” de reprezentantul Rusiei la ONU pentru declarațiile despre dronă: ”Face...”
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_b80879934c3485e2076810075562aa6d.png)
StirileKanalD.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_d66a9984f21286cc1e478d06769009bb.jpg)
Wowbiz.ro
EXCLUSIV | Un an fără Teodora Marcu. Imaginile care sfâșie sufletul de la mormântul tinerei ucise. Ce a făcut familia în locul în care timpul pare că s-a oprit
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_eda94b00712f0736bb9c12ea82c9ebab.jpg)
Wowbiz.ro
Primele măsuri după ce o dronă s-a prăbușit în Galați, anunțate de Nicușor Dan: „Consulul Rusiei de la Constanţa a fost declarată persoană non grata, iar consulatul se va închide”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_59469b146fc04c788603f4810e3f1d3b.jpg)
Redactia.ro
Ce au putut să găsească medicii pe corpul polițistului ucis de propriu fiu la Piatra Neamț. Totul i-a șocat chiar și pe ei
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_2675867e9a8d4fbcef1fc74f7a54fe3d.jpg)
KanalD.ro
Foc puternic la un restaurant din București! Pompierii au intervenit cu 11 autospeciale
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_f060afb373c66c63280eb17692248e03.jpg)
ZiaruldeIasi.ro
Povestea frumoasă a inginerului român crescut în Spania, care își aduce prietenii străini să descopere România: „Nu vreau să mă întorc aici doar ca turist”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_a823b43b015bd255e0e4d052cb66b6f9.jpg)
Fanatik.ro
Neluțu Varga, decizie de urgență în plin haos la CFR Cluj: jucătorii şi-au depus memorii! Anunţul patronului ardelenilor. Exclusiv
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_599f0800402eba545516bf5360961d4b.jpg)
Spotmedia.ro
Cum au fost întâmpinați frații Tate în Rusia (Video)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_d3adb4037d5583f88bfbcce8da7a8a2c.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_54ca3f0d0846d7bb0a474020b12b4e3d.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/vlad-gheorghita-dna-2-iunie-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/foto-cadru-editat-2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/dumbo-marius-alexandru.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/imagini-rare-din-copilaria-celor-mai-iubite-vedete-din-romania--putini-le-ar-recunoaste.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_9cbb6f4a9df293512a727dff35dbb18e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_2e439558f71c7712f943ae3f201969ca.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_6769d8c453a0047a6cd1b4889e743c1b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/traian-basescu-a-numit-liberalul-pursange-potrivit-sa-fie-premier-pnl-in-viitorul-guvern-predoiu-nu-este-solutia-minune-e1778786683140.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/constantin-toma-primar-buzau-microfon.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/hepta4037202.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/budva-muntenegru-angajari.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/un-copil-din-italia-a-fost-amendat-dupa-ce-a-ratat-statia-la-care-trebuia-sa-coboare-din-autobuz--imagine-cu-caracter-ilustrativ--foto-hepta-scaled-e1780406209959.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/barbat-femeie-strans-maini-interviu-angajare.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/bagaj-grecia-avion-asigurare-calatorie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/masca-de-fata-cu-capsuni.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2019/06/retete-dulceata-de-cirese.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/tinte-blugi-buzunare.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/visezi-zebra.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/tulcea-2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/profesor-in-clasa-elevi-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/elena-mateescu-el-nino-efecte-romania1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/mapn.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/nicusor-dan2-id273892-inquam-photos-octav-ganea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/nicusor-dan-criticat-presa-ucraina-e1780382074205.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/cum-arata-apartamentul-blocului-din-galati-devastat-de-caderea-dronei-rusesti--nicusor-dan-a-cerut-sa-intre-acolo-2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/prima-enciclica-a-papei-leon-al-xiv-lea--magnifica-humanitas--foto-pagina-de-facebook-a-institutul-teologic-romano-catolic-franciscan.jpg)